Un bărbat din statul american Carolina de Nord a bătut toate recordurile în materie de noroc: pentru că nu își mai amintea dacă a cumpărat un bilet la tragerea Loteriei, a mai completat o dată biletul, cu aceleași numere, scrie DCNews.
”Tocmai stăteam în pat și mă uitam la un meci de baschet la televizor și nu-mi aminteam dacă l-am cumpărat sau nu”, a declarat Scotty Thomas, în vârstă de 49 de ani, din Fayetteville, conform Loteriei din Carolina de Nord.
”Am decis să îl completez din nou, iar a doua zi dimineața, fiul meu a întrebat de ce sunt enumerate două bilete diferite. Mi-am dat seama: Cred că l-am completat de două ori”, a spus acesta.
S-a dovedit puțin mai târziu că acesta a câștigat 25.000 de dolari în fiecare an pe viață cu fiecare bilet la extragerea din 27 noiembrie. Acest premiu este al doilea cel mai mare premiu al extragerii Lucky for Life (Norocos pe viață - trad.), după un premiu ce presupune plata a 1.000 de dolari pe zi pe viață, conform loteriei.
”Când mi-am dat seama că am câștigat, a trebuit să mă întind pe podea pentru că nu-mi venea să cred”, a spus Thomas. ”Este chiar o binecuvântare” a mărturisit bărbatul.
Thomas, care este operator de basculantă, a optat pentru o sumă forfetară de 780.000 de dolari pentru ambele bilete în loc de plăți anuale, potrivit loteriei, spunând că vrea să investească în afacerea lui, să-și plătească facturile, să-și ajute familia și, poate, să își cumpere o casă. După plata taxelor, acesta a rămas cu 551.851 de dolari, a anunțat loteria.
Citește și: Horoscop. Care sunt tranzitele importante ale lunii decembrie 2021. Daniela Simulescu vine detaliile - VIDEO