Irlandezul care a intrat în Parlament în toiul nopții a fost reținut.
Bărbatul care a pătruns noaptea trecută în clădirea Parlamentului spărgând un geam a fost reţinut, a anunţat, luni, Biroul de presă al Poliţiei Capitalei, scrie Agerpres.
"Cercetările sunt continuate de Secţia 17 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violarea sediului profesional şi distrugere", arată sursa citată.
Un cetăţean irlandez aflat în stare de ebrietate a intrat în clădirea Palatului Parlamentului, în noaptea de duminică spre luni, după ce ar fi spart un geam, el fiind prins de jandarmii care asigură paza instituţiei.
"În dimineaţa de 27 decembrie, în jurul orei 4,00, jandarmii ce asigură paza interioară a Palatului Parlamentului au sesizat Secţia 17 Poliţie cu privire la faptul că au depistat, în interior, un cetăţean aflat în stare de ebrietate. Din primele verificări s-a stabilit că acesta ar fi pătruns în curte prin escaladarea gardului, iar, ulterior, ar fi spart un geam şi ar fi pătruns în clădire", a informat Poliţia Capitalei.
Potrivit sursei citate, bărbatul a fost condus la Secţia 17 Poliţie.