A murit Mircea Diaconu.
Actorul și fostul politician Mircea Diaconu a murit la vârsta de 74 de ani, după o lungă luptă cu cancerul de colon. Anunțul decesului a fost făcut public de soția sa. În doar câteva zile, pe 24 decembrie, artistul ar fi împlinit 75 de ani.
Potrivit familiei, trupul neînsuflețit al actorului va fi depus luni, 16 decembrie, între orele 12:00 și 16:00, la Teatrul Nottara din București. Prieteni, colegi de breaslă și admiratori sunt așteptați să-i aducă un ultim omagiu. Înmormântarea va avea loc marți, la cimitirul din Săftica, într-un cadru restrâns.
Mircea Diaconu a fost o personalitate marcantă a scenei artistice românești. Cu o carieră ce s-a întins pe mai multe decenii, actorul a lăsat o amprentă de neșters asupra teatrului, cinematografiei și culturii naționale. A fost, de asemenea, un om implicat în viața publică, activând ca senator și deputat în Parlamentul României. Prin proiectele sale politice, Diaconu a susținut constant dezvoltarea culturală și socială a țării.
Născut la 24 decembrie 1949, Mircea Diaconu a urmat Liceul din Câmpulung Muscel, pe care l-a absolvit în 1967. În 1971, a finalizat studiile la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" din București. Primii pași în cariera de actor i-a făcut pe scena Teatrului Bulandra, unde a debutat în 1970 cu piesa "Harfa de iarbă" de Truman Capote.
Debutul în cinematografie a avut loc în 1971, în filmul "Nunta de piatră", o ecranizare a unei nuvele de Ion Agârbiceanu, în regia lui Dan Pița. Talentul său a fost rapid remarcat, iar în 1972 a fost angajat la Teatrul Bulandra, unde a lucrat sub îndrumarea regizorului Liviu Ciulei. A rămas parte a acestui colectiv până în 1982, când s-a alăturat echipei Teatrului Nottara. În 1990, a devenit primul actor român care a renunțat la statutul de angajat al unui teatru, alegând să fie actor independent. Ulterior, în 2001, a revenit la Teatrul Nottara, unde a continuat să joace până în ultimele etape ale carierei sale.
Roluri memorabile pe scenele de teatru
La Teatrul Bulandra, Mircea Diaconu a interpretat roluri emblematice în piese celebre precum:
La Teatrul Nottara, contribuția sa artistică a fost la fel de impresionantă, fiind distribuit în roluri precum:
De asemenea, la Teatrul Național "I.L. Caragiale" a jucat în piesa "Ghetou" de Joshua Sobol, în regia lui Victor Ioan Frunză.