ABBA nu se va reuni anul viitor pe scena de la Eurovision 2024, care va avea loc în Suedia

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews |
Data publicării:
| Categorie: Știri
„Abba: The Movie” a primit rating PG din cauza unor detalii controversate/Captura Youtube
„Abba: The Movie” a primit rating PG din cauza unor detalii controversate/Captura Youtube

Trupa disco suedeză ABBA nu se va reuni anul viitor pe scena de la Eurovision 2024, care se va desfăşura în ţara lor natală, la 50 de ani de la victoria obţinută de formaţie la celebrul concurs, au declarat joi doi dintre membrii săi pentru BBC, punând astfel capăt speculaţiilor fanilor, informează AFP.

"Eu nu vreau. Şi dacă eu nu vreau, nici ceilalţi nu vor vrea. Este la fel pentru toţi patru. Dacă unul spune 'nu', atunci este nu", a declarat Benny Andersson într-un interviu acordat revistei Newsnight, care va fi difuzat joi seară la BBC.

Nu există "nicio şansă" ca ABBA să cânte anul viitor sau măcar să îşi facă apariţia pe scenă, a declarat acesta în extrasele din interviul publicat în avans de BBC.

"Putem sărbători 50 de ani de ABBA fără să apărem pe scenă", a declarat Bjorn Ulvaeus, punând capăt speculaţiilor apărute de la victoria cântăreţei suedeze Loreen pe 13 mai la concursul Eurovision cu piesa "Tattoo".

Potrivit regulilor concursului, ţara câştigătoare organizează următoarea ediţie a concursului, iar victoria lui Loreen, celebrată pe larg în Suedia, a stârnit speranţe că legendara trupă, cu sute de milioane de albume vândute în întreaga lume, se va reuni cu ocazia următoarei ediţii, care va avea loc la 50 de ani de la victoria acesteia cu hitul "Waterloo".

După aproape patru decenii de tăcere şi separare de facto, ABBA a lansat un nou album ("Voyage") la sfârşitul anului 2021, iar de anul trecut, fanii hiturilor lor mondiale precum "Mamma Mia", "Gimme! Gimme! Gimme! (A Man after Midnight)" sau "Dancing Queen" pot asista la Londra la un spectacol al cvartetului reprezentat prin avataruri digitale difuzate în hologramă.

Ca urmare a succesului înregistrat, spectacolul a fost prelungit şi se plănuieşte exportarea lui în alte părţi ale lumii. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel