Ministrul de externe Bogdan Aurescu speră la susținerea Germaniei pentru aderarea României la Spațiul Schengen.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, afirmă că România poate spera la o susţinere "consecventă şi fermă" din partea Germaniei pentru aderarea la Spaţiul Schengen.
Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Bogdan Aurescu a deschis duminică, la Criţ, Forumul de Cooperare Bilaterală Româno-Germană (FCBRG), în marja celei de-a X-a ediţii a festivalului cultural "Săptămâna Haferland", unde au fost abordate teme privind dialogul politic foarte intens şi schimburile româno - germane la nivel economic, cooperarea bilaterală româno-germană în plan social şi cultural, precum şi posibilităţile de aprofundare a cooperării bilaterale, inclusiv în plan educaţional.
"Cred că este foarte important, în contextul acţiunii solidare şi puternice a României în timpul acestui război din Ucraina, prin modul în care am gestionat situaţia celor peste 1,75 de milioane de refugiaţi ucraineni care au intrat de la începutul războiului şi până astăzi în România şi pe care i-am gestionat cu succes, cred că putem să sperăm la o susţinere consecventă şi fermă a Germaniei pentru aderarea cât mai curând a României la spaţiul Schengen, ceea ce este important inclusiv pentru relaţia interumană dintre România şi Germania, dintre etnicii germani din România, cu Germania, şi invers, dintre comunitatea românească din Germania cu România", a subliniat Aurescu, în discursul rostit cu acest prilej, potrivit comunicatului MAE.
El a relevat, totodată, relaţia privilegiată dintre România şi Germania, în contextul provocărilor cu care se confruntă Uniunea Europeană.
"România şi Germania în acest moment sunt două state care gândesc la fel, care acţionează la fel şi care doresc să ducă mai departe proiectul integrării europene. În acelaşi timp, găsim soluţii pentru foarte multe dintre problemele pe care le înfruntăm acum", a precizat Bogdan Aurescu.
Forumul de Cooperare Bilaterală Româno-Germană din acest an a beneficiat de parteneriatul Ministerului Afacerilor Externe şi s-a desfăşurat în contextul aniversării a 30 de ani de la semnarea Tratatului dintre România şi Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească şi parteneriatul în Europa, precum şi a 55 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice cu Republica Federală Germania şi a 150 de ani de la înfiinţarea primei misiuni diplomatice a României la Berlin, arată MAE.