Adrian Despot a fost în podcast la Răzvan Exarhu și a discutat despre alcool, viața de rockstar în tinerețe dar și despre o parte mai sensibilă a sa.
Adi Despot: ”Primul pahar de bere l-am băut pe la 8 ani, unchiul meu mi-a pus într-un păhăruț mic, beruță.
În clasa a 8-a am avut prima beție, la o săptămână după ce am avut un episod de hepatită virală, am intrat într-o gașcă de rockeri. Relația cu alcoolul s-a schimbat dramatic de atunci. Ca să fii rocker trebuia să bei.
Băutura cea mai accesibilă era berea, și atunci se bea foarte multă bere. În anii 80, muzica era caracterizată de exces, erau toate trupele foarte opulente, flashy, sex and drugs and rock-n-roll. La noi excesul însemna berea.
Berea se bea în București la restaurantul Doina. Nu se comanda sub o navetă la 8 oameni. Nici măcar nu beam de plăcere, beam ca să ne îmbătăm. Așa a început treaba, cu mult și prost.
De ce plânge Adrian Despot?
Adi Despot: ”De obicei plâng când ascult muzică, sunt momente atât de frumoase pe care le descopăr încât organismul meu tinde să aibă reacția asta. E un anume fel de plâns, e un plâns de fericire, el are cumva două etape, începe cu un zâmbet și se termină cu ochii uzi. E același lucru care se întâmplă când improvizăm la sala de repetiții sau când scriu versuri, de fiecare când apare zâmbetul, deși nu scriu anecdote, e un semn că am ajuns într-un loc bun.
Pe scenă nu am plâns pentru că, pentru mine, scena e un loc foarte egoist. După ani de repetiții, studii, beri și meciuri la care nu am participat, scena este pentru mine tortul și nimic de pe pământ nu mă poate opri atunci când mă urc pe scenă. Am o epuizare fizică după fiecare concert, dar nu plâng, nu-mi permit pentru că plânsul fiziologic produce o congestionare a corzilor vocale care nu-ți permite să spui mulțumesc.
Am plâns o dată la Sala Palatului când am cântat prima oară live cu un cor de 35 de oameni melodia lui Doru Stănculescu - Shambala. Efectul pe care l-a avut melodia a fost neașteptat, oamenii au aplaudat pentru 5 minute. A fost magic. Pentru a fi un om normal la cap încerc să-mi asum cât mai puține merite. Atunci am simțit o emoție de răzbunare a lui Doru Stănculescu pentru că nu a ajuns un ”artist mare” deși era o valoare. Cele 5 minute de aplauze l-au răzbunat pe Doru.”
Vezi versiune mobil