Adrian Negrescu, analist economic, a comentat decizia BNR de a majora rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,50 la sută pe an, de la 4,75 la sută pe an, începând cu data de 8 august 2022.
Analistul economic Adrian Negrescu a comentat hotărârile expuse de Banca Națională a României, vorbind cu precădere de majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,50 la sută pe an și despre cum îi va afecta această măsură pe românii care au credite.
„Creșterea dobânzii de politică monetară vine pe un trend de inflație. Practic, cu cât vom avea o inflație în creștere, cu cât vor crește prețurile în perioada următoare, cu atât dobânda cheie va urma acest traseu în tentativa Băncii Naționale de a stăvili inflația, această „boală“ extrem de gravă cu care se confruntă economia.
Problema este că dobânda cheie e ca o armă cu două tăișuri. Pe de o parte, într-adevăr, reduce inflația și stăvilește creșterea prețurilor, dar, pe de altă parte, afectează puternic populația, firmele în ceea ce privește creditarea, pentru că această creștere a dobânzii cheie este un semnal foarte clar că indicii ROBOR și IRCC vor continua să crească, iar ratele românilor vor crește semnificativ în perioada următoare“, a precizat Adrian Negrescu.
„Creditarea în România este ca o bombă cu ceas, în condițiile în care mulți dintre români s-au împrumutat peste puterile lor reale de a plăti ratele. Dublarea, practic, a ratelor, în această perioadă, va pune presiune pe câștigurile lor. Gândiți-vă că mai mult de jumătate din populația României câștigă undeva la 2.500 de lei pe lună net, iar dacă anterior s-a luat un credit imobiliar pentru un apartament cu două camere la care plăteau 1.000 de lei, acum rata este de 2.100 de lei. La un venit net de 2.500 de lei, rata a ajuns să reprezinte aproape întreg venitul. E o bombă socială, o bombă care va afecta puternic pe cei care au venituri reduse, pe oamenii care s-au împrumutat peste măsură pentru a avea o locuință.
Nu este exclus ca în perioada următoare să asistăm, pe măsură ce dobânzile vor crește, la o problemă majoră în sistemul bancar, mulți oameni neputând să-și mai plătească ratele (...)“, a concluzionat, la DC News, analistul economic Adrian Negrescu (citește continuarea AICI).