Ajunul Bobotezei, tradiții și obiceiuri. Ce trebuie să ai astăzi pe masă

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Social
Ajunul Bobotezei, tradiții și obiceiuri. Ce trebuie să ai astăzi pe masă / Foto: Pixabay, de Geralt
Ajunul Bobotezei, tradiții și obiceiuri. Ce trebuie să ai astăzi pe masă / Foto: Pixabay, de Geralt

Astăzi, 5 ianuarie, este Ajunul Bobotezei.

Astăzi, 5 ianuarie, în calendarul ortodox 2023 este ajunul Bobotezei, o zi încărcată de tradiții, obiceiuri, dar și de mai multe superstiții. Ajunul Bobotezei reprezintă ziua în care cerurile se deschid, iar creștinii țin post pentru putea gusta a doua zi din Agheasma Mare, scrie Realitatea.net.

În această zi fetele nemăritate încearcă să își afle ursitul. Se spune că dacă acestea duc o crenguță de busuioc la biserică pentru a o sfinți, iar seara și-o pun sub pernă, își vor visa ursitul. O altă tradiție spune că dacă fetele vor coace o turtă din făină sărată cu apă și visează un bărbat care le aduce vis o cană cu apă, să le potolească setea, acesta este, de fapt, viitorul lor soț. Potrivit unui al obicei, mai vechi, fetele tinere și femeile necăsătorite puneau busuioc la streașina casei sau pe pervazul geamului, iar dacă, a doua zi, îl găseau plin de chiciură, însemna că se vor mărita cu un băiat bogat.

Masa de sărbătoare în Ajunul Bobotezei

În Ajunul Bobotezei, se pregătește o masă asemănătoare cu masa din ajunul Crăciunului. Tradiția spune că gospodinele trebuie să pună sub fața de masă fân sau otavă, iar pe fiecare colț se pune câte un bulgăre de sare. Obiceiul este menit să atragă belșugul și să păzească de rele toată familia în nou an. 

Pe masa de sărbătoare se pun 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune sau perje afumate, sarmale umplute cu crupe, borş de „burechiuşe” sau „urechiușele babei”, borș de pește, pește prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac. 

Nimeni nu trebuie să se apuce de mâncat din bucate până nu vine preotul pentru a sfinți masa. Să nu uităm că Ajunul Bobotezei este zi de post. Se spune că cel care va posti o să aibă noroc tot anul.  

Obiceiuri și tradiții din ziua de Bobotează

Și în ziua de Bobotează sunt respectate mai multe obiceiuri și tradiții. Această zi cuprinde datini specifice sărbătorilor de Crăciun. Acest lucru înseamnă că în unele zone din țară în această zi se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele. 

De asemenea, un alt obicei spune că în ziua de Bobotează trebuie să mănănci borș de pește. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel