Alți trei sportivi întorși din Maroc, infectați cu coronavirus

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Alte trei persoane întoarse recent din Maroc, au coronavirus. Nu se știe însă dacă este varianta Omicron. 

Autoritățile au anunțat că alți trei jucători de rugby, care s-au întors recent din Maroc, sunt infectați cu coronavirus. Aceștia sunt asimptomatici și se află în carantină. 

”Trei dintre probele de control recoltate în ziua a 8-a de către Direcția de Sănătate Publică Maramureș de la cei 28 sportivi repatriați din Africa de Sud au fost pozitive pentru infectia cu SARS CoV-2. Cele 3 probe vor fi trimise pentru secvențierea tulpinii virusului la Institutul National de Cercetare "Cantacuzino". Sportivii lotului cu teste negative vor putea ieși din izolare în a 10-a zi de carantină. Cei trei sportivi care au fost depistați pozitiv rămân, în continuare, în izolare. Starea lor de sănătate este bună, fiind asimptomatici. Toți sportivii sunt vaccinați anti-Covid 19”, se arată într-un comunicat de presă. 

Români repatriați din Maroc cu o aeronavă TAROM

Aeronava TAROM cu care au fost repatriați din Maroc 122 de cetățeni români și 62 de cetățeni ai altor state europene a ajuns aseară,  2 decembrie 2021, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, în jurul orei 20.00. 

Nicio persoană nu prezenta simptome de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Ca măsură suplimentară, persoanele au fost testate și li s-a recomandat să rămână în autoizolare până la aflarea rezultatului testului.

În cazul în care rezultatul testului este negativ, cetățenii repatriați din Maroc, țară aflată în zona verde, rămân în contact cu autoritățile medicale pentru a depista orice semn al apariției eventualelor simptome. 

În cazul în care rezultatul este pozitiv, persoanele respective sunt transportate la unități medicale pentru investigații și monitorizare, iar proba va fi trimisă în laboratoare specializate pentru secvențiere, în vederea stabilirii variantei de tulpină. 

Tratament cu anticorpi, eficient împotriva variantei Omicron

Analize de laborator care vizează tratamentul cu anticorpi dezvoltat împotriva COVID-19 de grupul farmaceutic GlaxoSmithKline (GSK) în colaborare cu partenerul său american Vir au arătat că acest medicament este eficient şi împotriva noii variante Omicron a virusului SARS-CoV-2, au anunţat joi reprezentanţii companiei britanice, relatează Reuters, scrie Agerpres. 

Potrivit producătorului britanic, testele de laborator şi un studiu realizat pe şoareci au demonstrat că Sotrovimab, un cocktail de anticorpi de sinteză, este eficient împotriva unor virusuri care au fost modificate genetic pentru a prezenta unele dintre mutaţiile principale ale variantei Omicron.

Citește mai multe aici!

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel