NATO are în vedere mai multe scenarii în privința Ucrainei, scenariul militar fiind concurat de cel al destabilizării vecinilor noștri prin mijloace mixte.
Geoană este de părere că varianta destabilizării este una foarte posibilă, Federația Rusă încercând și reușind în mare măsură să clatine sistemul informatic din Ucraina prin atacul cibernetic de săptămâna trecută, care a paralizat pentru câteva zile site-urile instituțiilor ucrainene.
”Sunt mai multe scenarii pe masă cu privire la acțiunea pe care Rusia vrea să o întreprindă. Ne uităm cu multă atenție la scenarii de destabilizare a Ucrainei, pentru că scenariul militar este o variantă, mai mare, mai mic, dar este varianta de destabilizare prin acțiuni de natură cibernetică, pe care deja am început să le vedem, de natură hibridă, destabilizare internă, măsuri de natură energetică; și aici suntem foarte vigilenți și spunem FR că o incursiune militară ar antrena costuri severe pentru Rusia din partea Occidentului”.
Oficialul Alianței a adăugat că este de salutat faptul că liderii de la Kiev au acționat într-un mod foarte precaut, fără să intre într-o logică de escaladare a declarațiilor, în condițiile în care declarațiile FR au fost extrem de agresive.
”În legătură cu postura militară a Alianței în flancul estic, în general, și în România, în particular, Geoană a spus că această variantă iese din discuție. Răspunsul nostru a fost extrem de clar și de transparent că nu există nicio modalitate de a negocia, de a compromite postura militară NATO pe teritoriul țărilor Alianței. Este treaba NATO în ce configurație ne așezăm prezența militară în țările membre, nu e problema FR, așa cum noi nu spunem Rusie unde să-și pună propriile forțe pe propriul teritoriu”.
Citește și: Mircea Geoană: ”Să mă scol cu 2009 în cap și să mă culc cu 2009 în cap? Nu, mulțumesc! E la deșeuri”
Foto: Mircea Geoană, în decembrie 2021 / Youtube, George Buhnici
Geoană a vorbit și despre situația absurdă, în care Moscova pozează în victimă deși chiar ea creat situația de criză de la frontierele Ucrainei prin mobilizarea a peste o sută de mii de soldați.
”Federația Rusă încearcă să întoarcă o situație pe care ei înșiși au creat-o. Nu e NATO cea care a mobilizat o sută și ceva de mii de trupe în jurul unui stat independent din Europa”
”FR creează o problemă, șantajează Ucraina cu intervenția militară; agresorul încearcă să găsească argumente ca cel agresat să pară agresor”, mai spune oficialul Alianței, la Digi 24.
Rusia a început să maseze trupe la granițele Ucrainei încă de la sfârșitul lunii octombrie, analiștii ucraineni estimând un număr de până la 175 de mii de militari ruși, pregătiți pentru o posibilă invazie, ce ar putea avea loc până la mijlocul lunii februarie.
Situația din apropierea graniței de est cu Ucraina este o chestiune de îngrijorare pentru oficialii americani și europeni.
Potrivit președintelui american Joe Biden, Casa Albă pregătește un set de măsuri pentru a preveni o nouă invazie rusă a Ucrainei .
Planul este descris de către șeful Casei Albe drept „cel mai cuprinzător set de inițiative care să-i facă lui Putin foarte dificil să facă ceea ce se teme că poate face”.
Ministerul rus de Externe spune că nu se pregătește să invadeze Ucraina și ”nu va ataca pe nimeni”. În același timp, Kremlinul solicită Statelor Unite și NATO garantează că Ucraina nu va adera la Alianță.