Americanii sărbătoresc joi tradiţionala Zi a Recunoştinţei (Thanksgiving), o zi a curcanului umplut şi a meselor interminabile în familie, cu politica pândind în fundal, într-o ţară profund divizată, notează AFP.
În timp ce milioane de familii îşi pregătesc festinul în întreaga ţară, locuitorii New York-ului au putut admira pe ploaie figurine gonflabile uriaşe defilând pe străzile Manhattan-ului în cadrul tradiţionalei parade organizate de lanţul de magazine Macy's.
Din cortegiu au făcut parte o Minnie Mouse uriaşă, un Ronald McDonald sau chiar un Son Goku, personaj din seria manga "Dragon Ball".
Preşedintele ales Donald Trump a transmis un mesaj pe reţeaua sa Truth Social, urând un "Thanksgiving fericit tuturor, inclusiv nebunilor de extremă stângă care au muncit din greu să ne distrugă ţara, dar care au eşuat lamentabil".
Joe Biden a vizitat o cazarmă de pompieri de pe insula exclusivistă Nantucket, situată pe coasta nord-estică a ţării, pentru a oferi plăcinte cu dovleac - o tradiţie de Thanksgiving - celor aflaţi la datorie în această zi de sărbătoare.
Democratul graţiase luni, la Casa Albă, doi curcani, "Peach" şi "Blossom", în cadrul ultimei sale ceremonii de acest fel, înainte de a-i preda mandatul lui Donald Trump pe 20 ianuarie.
Ziua Recunoştinţei celebrează prima recoltă, obţinută cu ajutorul amerindienilor, de pelerinii englezi abia ajunşi pe continentul american.
Cu zeci de milioane de americani care călătoresc pentru a se reuni cu familiile lor, această perioadă este una dintre cele mai aglomerate din an pe aeroporturile şi şosele din SUA.
Pentru mulţi, această reuniune familială obligatorie va fi prilejul unor dezbateri aprinse despre politică, la mai puţin de o lună după victoria lui Donald Trump. Deb Miedema, o locuitoare din Minnesota, a povestit pentru AFP că a anulat festivităţile pentru a nu-i auzi la masă pe susţinătorii lui Trump din familia sa.