Andreea Bălan, după succesul lui George Burcea în „Wednesday”: Măcar să facă bani să plătească pensie alimentară

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Andreea Bălan, după succesul lui George Burcea în „Wednesday”: Măcar să facă bani să plătească pensie alimentară
Andreea Bălan, după succesul lui George Burcea în „Wednesday”: Măcar să facă bani să plătească pensie alimentară

În recentul podcast „Vorba lui Jorge”, cântăreața a povestit că l-a iertat pe fostul său soț, tatăl fetițelor sale, Ella și Clara. În plus, jurata de la “Te cunosc de undeva” știe cum să se curețe de toate energiile negative care îi dau târcoale și a mărturisit că și-ar dori pe cineva în viața ei care să fie exact ca ea, mai precis „un suflet cald și foarte calm”.

„Cu tatăl copiilor nu există comunicare, nu vorbim deloc. Dar cred că la nivel energetic, făcând o medicație de iertare, am eliberat și față de el energia negativă. L-am putut ierta. A fost greu între noi. Sunt unele chestii care nu se știu. El a spus tot felul de prostii și eu a trebuit să vin să dezmint. Avem și un proces de calomnie pe rol. Doar făcând acest proces el s-a oprit din declarații. Dacă eu nu făceam procesul, el nu se oprea, spunea numai prostii despre mine. Acum s-a oprit. Dacă se oprește, opresc și procesul”, a afirmat Andreea Bălan în podcastul lui Jorge.

„E plecat din țară, s-a mutat în America, își vede fetițele rar. Dar eu, în sinea mea, l-am iertat. Au fost niște chestii grele între noi pentru că a fost acel stop cardiac și în anumite clipe el nu a fost lângă mine”, a explicat artista.

„Am avut o durere că nu a fost lângă mine pentru că eu am suferit niște pierderi fizice și emoționale. Și el nu a înțeles pierderea mea fizică. Dar l-am iertat și i-am iertat pe toți din viața mea. Pentru că dacă nu ierți, universul nu îți oferă ceea ce îți dorești”, a mai spus cântăreața.

„E bărbatul cu care eu am doi copii. Și fără el nu aș fi avut aceste fetițe minunate. Sunt foarte recunoscătoare. Și îmi doresc ca el să fie fericit. Îmi doresc ca el să fie într-o relație stabilă. Pentru că nu aș fi vrut să vină la fetițe într-o lună cu una, o lună cu alta. (…) E minunat pentru că e aceeași persoană. Și se poartă frumos cu ele”, a afirmat Andreea Bălan.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel