Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă pe durata acestei zile în mai mult de trei sferturi din ţară, inclusiv în Bucureşti.
Astfel, între orele 12:00 - 23:00, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Banat, Transilvania, sudul Crişanei, precum şi la munte.
Totodată, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 - 25 l/mp şi, izolat, de peste 30 - 40 l/mp.
Potrivit meteorologilor, în Capitală, vineri până la ora 23:00, vremea va fi în general instabilă, cu perioade în care vor fi înnorări accentuate, averse torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, cu viteze la rafală de 50 - 60 km/h. Temperatura maximă va fi de 25 - 26 de grade.
ANM precizează că fenomenele meteorologice de instabilitate atmosferică se vor semnala izolat şi în celelalte regiuni.