Gabriela Băncilă din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) a spus cum va fi vremea în zilele următoare.
„Pentru ziua de sâmbătă, apreciem că va fi cea mai caldă zi din acest interval. Când spun interval, mă refer și la zilele de joi, vineri, dar mă refer și la zilele următoare, respectiv duminică, săptămâna viitoare”, a explicat Gabriela Băncilă în cadrul unui interviu acordat, joi, DCNews.
„Cel puțin, pentru săptămâna viitoare, din datele pe care le avem analizate până în acest moment, cea mai caldă zi cu temperaturi de 40 de grade la umbră pentru regiunile care se află sub incidența codului portocaliu, adică toate județele care bordează granița de vest a țării și cele din extremitatea de sud, sud-est a României. În orele amiezii, temperatura va atinge 38-40 de grade. Nu este exclus să consemnăm și valori de 41 de grade. Aceste temperaturi se vor apropia de cele mai ridicate valori maxime ale perioadei pe care o traversăm, perioadă care este de altfel cea mai caldă a anului în țara noastră”, a spus Gabriela Băncilă.