Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat operatorilor economici, în prima săptămână a Comandamentului de Iarnă 2021, un număr de 199 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 1,1 milioane de lei, potrivit unui comunicat remis luni de instituţie.
În cadrul Comandamentului de Iarnă, demarat pe 20 decembrie, comisarii ANPC au verificat şi consiliat, în prima săptămână de activitate, 255 de operatori economici, în trei regiuni ale ţării: Sud Muntenia Ploieşti, Nord Est Iaşi şi Centru Braşov, scrie Agerpres.
În urma deficienţelor constatate la operatorii economici, comisarii ANPC au mai aplicat 132 de avertismente, au dispus 30 de măsuri de oprire temporară a prestării serviciului până la remedierea deficienţelor şi au emis o propunere de suspendare a activităţii până la 6 luni.
Reprezentanţii ANPC au constatat mai multe abateri de la legislaţie: comercializarea sau utilizarea unor materii prime cu data durabilităţii minimale depăşită; schimbarea stării termice a produselor; utilizarea, la raionul de vitrină asistată, a unor vitrine frigorifice neigienizate, ale căror tăvi conţineau urme de resturi alimentare, pete şi lichid provenit de la scurgerile din produse; folosirea unor vitrine frigorifice care aveau ventilatoare cu depuneri sau strat gros de praf pe grila de protecţie, urme de mucegai şi de rugină; comercializarea de legume - fructe cu modificări organoleptice, lovituri mecanice, pete, deshidratate, consistenţă moale, improprii consumului uman; utilizarea unor spaţii de frig insalubre, cu urme de resturi alimentare lipite pe tăvile de inox, suprafeţe cu rugină, urme de insecte.
Alte nereguli constatate de comisarii ANPC au fost lipsa menţionării alergenilor pe listele meniu sau a afişării gramajului porţiilor, la unele unităţi de alimentaţie publică; lipsa verificărilor metrologice la instrumentele de măsură utilizate; lipsa etichetelor la unele produse alimentare; utilizarea unor ustensile de bucătărie deteriorate sau neprofesionale; lipsa afişării preţurilor la cazare; utilizarea unor lenjerii de pat, saltele şi alte accesorii, neigienizate sau deteriorate, în spaţiile de cazare; lipsa informaţiilor necesare turiştilor în spaţiile de cazare.
Comandamentul de Iarnă 2021 este coordonat de preşedintele ANPC, Mihai Culeafă, şi de directorul general al ANPC, Paul Anghel, şi are misiunea prevenirii şi combaterii practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor aflaţi în vacanţă, în staţiunile din România, în perioada sărbătorilor de iarnă.
Preşedintele ANPC, Mihai Culeafă, a subliniat că nu admite ca profiturile companiilor să fie realizate fără respect pentru consumatori.
"Suntem mereu alături de consumatori şi avem permanent grijă ca drepturile lor, legea să fie respectate de către operatorii economici. Nu admitem ca pretextul profiturilor, chiar într-o perioadă grea, să justifice o formă de lipsă de respect faţă de consumator. De aceea, în perioada sărbătorilor de iarnă, suntem atenţi şi ne aflăm oriunde, în România, turistul şi-ar dori să-şi petreacă vacanţa, pentru a ne asigura că actul comercial se derulează conform reglementărilor", a declarat preşedintele ANPC.
Controalele ANPC din cadrul Comandamentului de Iarnă vor continua la nivelul întregii ţări, se menţionează în comunicatul ANPC.