Mai mult de 7.500 de zboruri au fost anulate în ultimele trei zile, potrivit site-ului de monitorizare a datelor FlightAware.
Zeci de mii de pasageri ai companiilor aeriene au fost afectați de anularea a mii de zboruri, în condițiile în care o creștere a numărului de cazuri de Covid a dus la o penurie de personal, scrie BBC, citat de mediafax.
Zeci de mii de pasageri ai companiilor aeriene au fost afectați de anularea a mii de zboruri.
Situația a făcut ca prețul petroluluisă scadă cu peste un dolar, după deciazia radicală a companiilor aeriene.
Cotațiile futures ale țițeiului american West Texas Intermediate au scăzut cu 97 de cenți, sau 1,3%, la 72,82 dolari pe baril, până la ora 0745 GMT, după ce au atins un minim de 72,71 dolari pe baril mai devreme în timpul ședinței. WTI nu a fost tranzacționat vineri deoarece piețele americane au fost închise.
Țițeiul Brent a scăzut cu 24 de cenți, sau 0,3%, la 75,90 dolari pe baril, după ce vineri prețul s-a redus cu 0,92%.
Piețele petroliere, în general, rămân prudente în ceea ce privește cererea pe termen scurt, au spus observatorii pieței.
"Deși Omicron se răspândește mai rapid decât orice variantă COVID-19 deocamdată, o veste relativ liniștitoare este că majoritatea persoanelor infectate cu Omicron prezintă simptome ușoare, cel puțin până acum", a declarat Leona Liu, analist la DailyFX, cu sediul în Singapore.
Companiile aeriene chineze și americane par a fi cele mai afectate, cu noi întârzieri și anulări anunțate pentru luni.
Cele mai afectate companii americane sunt Delta, United și JetBlue.
Personalul care nu a fost testat pozitiv, dar care a fost în contact cu persoanele infectate, este obligat să se autoizoleze.
Cazurile înregistrate de Covid sunt în creștere puternică în întreaga lume, în mare parte determinate de varianta Omicron.