Aromaterapia are multiple beneficii pentru trup și suflet. Care sunt acestea și în ce combinații puteți utiliza uleiurile esențiale.
Aromaterapia sau terapia prin mirosuri are multiple beneficii pentru sănătatea fizică, dar și pentru cea psihoemoțională. În ultimii ani, aromaterapia a câștigat încrederea unui număr tot mai mare de persoane, la nivel mondial, iar fiecare dintre noi avem un miros preferat, un miros care să ne trimită cu gândul spre o amintire din trecut.
De cele mai multe ori mirosul este asociat cu o stare de bine, însă beneficiile pe care le are terapia prin mirosuri sunt și asupra sănătății fizice și psihice.
Eliberează de stres
Unul dintre cele mai populare motive pentru care aromaterapia este folosită la scară largă este succesul pe care îl are în detensionarea și îmbunătățirea stării de spirit.
Antidepresiv
Depresia, boala secolului XXI, își poate avea un remediu prin intermediul aromaterapiei. Simțul olfactiv este o ”fereastră” către creier, astfel că mirosul de lavandă, iasomie, bergamotă, menta pot crea o stare de echilibru emoțional și o atmosferă de seninătate.
Reduce durerile de cap
Indiferent dacă este vorba de o migrenă sau de o stare de mahmureală, aromaterapia este o soluție bună pentru a vă ajuta în cazul cefaleei, va reduce stresul sau anxietatea care însoțește durerea de cap.
Cele mai comune uleiuri folosite pentru a vindeca durerile de cap sunt cele de susan, avocado, mentă, nucă de cocos, rozmarin, eucalipt și lemn de santal.
Crește capacitatea de memorare
Studiile arată că aromoterapia poate fi utilizată ca tratament suplimentar pentru îmbunătățirea memoriei atât de lungă durată (amintiri, trăiri) cât și cea de scurtă durată. Uleiul care aduce un aport benefic memoriei este salvia.
Efecte de somn profund și relaxare
Aromaterapia este o soluție potrivită și dovedită pentru obținerea unui program echilibrat de somn. Astfel, cu ajutorul uleiurilor naturale somnul va fi unul mai odihnitor.
Cele mai comune uleiuri pentru îmbunătățirea calității somnului, dar și pentru reglarea ritmului circadian sunt mușețelul, iasomia, lavanda și ylang ylang.
Vezi și: Planta care protejează creierul de Parkinson și Alzheimer și reduce gazele intestinale
Crește nivelul de energie
Ne aflăm într-o continuă mișcare și avem nevoie de un strop în plus de energie. Uneori o putem lua din ceai, cafea sau băuturi energizante, dar avem și varianta uleiurilor esențiale.
Astfel, pe lista aromelor care ne pot ajuta în acest sens se află piperul negru, cuișoarele, iasomia, rozmarinul, dar și arborele de ceai.
Toate acestea contribuie la creșterea nivelului de energie și la creșterea circulației, însă fără efectele secundare ale stimulatorilor artificiali.
Grăbește vindecarea și recuperarea
Uleiurile esențiale pot ajuta la creșterea, în mod natural, a ratei de vindecare a organismului. Unele uleiuri sunt cunoscute pentru creșterea fluxului sanguin și a oxigenului, ceea ce accelerează procesul de vindecare, în cazul rănilor. Uleiurile au și proprietăți antimicrobiene care ajută la menținerea corpului protejat în perioada de recuperare.
Printre cele mai populare astfel de uleiuri sunt gălbenelele, lavanda și trandafirul.
Îmbunătățește sistemul imunitar
Pentru stimularea sistemului imunitar este necesară o combinație de uleiuri cunoscute pentru efectul lor antimicrobian, adică lămâie, eucalipt, oregano, tămâie și mentă.