Tate Modern: Avansul AI este o oportunitate, nu o amenințare pentru artiști

Expoziția, care se deschide pe 28 noiembrie, va include peste 150 de lucrări și va prezenta 70 de artiști din întreaga lume, scrie The Guardian.

„Ca muzeu, am vrut să spunem că aceasta nu este o conversație nouă,” a spus ea. „Nu este o nouă amenințare existențială pentru creativitate. Oamenii și artiștii se confruntă cu aceste întrebări de mult timp, așa că am vrut să oferim o perspectivă de lungă durată asupra întrebărilor sociale, existențiale și artistice legate de utilizarea tehnologiei pentru a face artă.”

Multe dintre tehnologiile prezentate sunt vechi de zeci de ani, iar cel puțin o piesă, „Light Room (Jena)” de Otto Piene, în care lumina este proiectată într-o cameră întunecată pentru a crea „sculpturi”, nu a fost niciodată văzută în Marea Britanie.

„Electric Dreams” începe în anii 1950 și acoperă epoca „pre-internet”, deși Wood spune că artiștii erau preocupați de chestiuni foarte contemporane legate de tehnologie, cum ar fi cum va fi folosită și de către cine.

„Arta nu a fost niciodată doar despre realizarea de imagini sau picturi imaginative, toți artiștii din expoziție se confruntă cu existența lor, iar tehnologia este o proteză sau un instrument și modul în care aceste două lucruri se îmbină este ceea ce se concentrează expoziția,” a spus Wood.

„Electric Dreams” prezintă artă care sună surprinzător de contemporană, cum ar fi picturile lui Harold Cohen create de „mașini de desen” folosind tehnologia AARON, care este considerată pe scară largă ca fiind prima tehnologie AI pentru realizarea artei.

Există și lucrări „imersive” ale unor artiști precum Carlos Cruz-Diez din Venezuela și duo-ul german Monika Fleischmann și Wolfgang Strauss, care au fost pionierii timpurii ai spectacolelor de tip Lightroom.

Așa cum se întâmplă cu lucrările imersive contemporane, acești pionieri timpurii au fost acuzați că se angajează într-o modă care nu va dura, dar Wood spune că aceștia se aflau în avangarda posibilului și sunt încă relevanți.

„La vremea respectivă, cu Harold Cohen, oamenii credeau că era ceva fantezist și marginalizat. Oamenii erau suspicioși, dar din această perspectivă, el a fost un adevărat pionier și vizionar,” a spus Wood despre artistul care a reprezentat Marea Britanie la Bienala de la Veneția din 1966.

„Noua generație nu va crește cu vopsea pe pânză, sunt complet înfipți în mediul digital și privesc înapoi la acei oameni care se confruntau cu el când era foarte lo-fi.”

Alți artiști au o senzație contemporană, nu din cauza lucrărilor pe care le-au creat, ci din cauza abordării lor. Wood citează exemplul lui Atsuko Tanaka, a cărui „Electric Dress” din 1956 este una dintre cele mai vechi piese din „Electric Dreams” și arată cum artiștii japonezi erau pregătiți să-și asume riscuri și să inoveze noi stiluri.

„Era parțial tehnologia din Japonia, dar și atitudinea,” a spus Wood. „Grupul Gutai, din care făcea parte, transforma procesul de realizare a artei într-un spectacol teatral și îl făcea vizibil în moduri care par complet naturale în epoca noastră de partajare a tot pe rețelele sociale.”

Unul dintre cele mai mari provocări în realizarea expoziției „Electric Dreams” a fost funcționarea tehnologiei vechi. Wood a spus că echipa de „media bazată pe timp” a Tate a încercat să facă hardware-ul să funcționeze, inclusiv mașinile de desen ale lui Cohen.

„Au nevoie de destul de multă îngrijire,” a spus ea. „Adesea este o întrebare de a păstra obiectul în detrimentul capacității sale de a acționa? Avem nevoie ca aceste lucruri să funcționeze efectiv și să acționeze. Vrem să fie interactive.”

Dezbaterea despre inteligența artificială și artă este una controversată. Au fost intentate mai multe procese colective în SUA, artiștii acționând în justiție companiile de AI, susținând că lucrările lor au fost folosite, adesea fără permisiune.

Anul acesta, Ai Weiwei a declarat pentru The Guardian că arta care poate fi replicată ușor de inteligența artificială este „fără sens”. Întrebat dacă acest lucru se aplică marilor maeștri care aveau un stil definit, cum ar fi cubismul, Ai a spus: „Sunt sigur că dacă Picasso sau Matisse ar fi încă în viață, ar renunța la meseria lor. Ar fi imposibil pentru ei să mai gândească la fel.”