Donald Trump ştia că unii din susţinătorii săi erau înarmaţi atunci când i-a chemat la Capitoliu pe 6 ianuarie 2021 şi a încercat să se urce la volanul unei limuzine pentru a li se alătura, potrivit declaraţiei unei martore făcute marţi în Congresul american, informează AFP.
O asistentă al consilierului Casei Albe care a depus mărturie public în fața comisiei care investighează atacul din 6 ianuarie a oferit marți o relatare surprinzătoare despre modul în care fostul președinte Donald J. Trump, știind că susținătorii săi erau înarmați și amenințau cu violență, i-a îndemnat să mărșăluiască către Capitol și a căutat să li se alăture acestora.
Cassidy Hutchinson, fostă asistentă la Casa Albă, a dezvăluit în faţa unei comisii parlamentare informaţii despre acţiuni şi gesturi ale fostului preşedinte din data de 6 ianuarie, zi care a zguduit democraţia americană.
Potrivit mărturiei acesteia, Donald Trump a încercat să se urce la volanul unei limuzine prezidenţiale a unui poliţist de la Secret Service, agenţie responsabilă cu protecţia preşedintelui, pentru a se alătura susţinătorilor săi care se deplasau spre Congres pentru a încerca să blocheze certificarea victorieilui Joe Biden.
"Pe naiba, sunt preşedinte, du-mă imediat la Capitoliu" ar fi spus el, încercând să-l prindă pe poliţist de guler, conform celor spuse lui Cassidy Hutchinson de adjunctul şefului de cabinet de la Casa Albă."Domnule, trebuie să luaţi mâna de pe volan, ne întoarcem" la Casa Albă, ar fi răspuns poliţistul.
Cassidy Hutchinson, care lucra la doar câţiva paşi de Biroul Oval, a oferit detalii şi despre ceea ce executivul american ştia înainte de 6 ianuarie în legătura cu violenţele care se pregăteau. O astfel de informaţie provine din conversaţia pe care ar fi avut-o cu şeful de cabinet al lui Donald Trump, Mark Meadows, cu patru zile înaintea atacului asupra clădirii Congresului."Ar putea să se transforme în ceva foarte, foarte rău pe 6 ianuarie", ar fi spus el la acea vreme.
"În acea seară, îmi amintesc că am simţit frică şi groază pentru prima dată în legătură cu ceea ce s-ar putea întâmpla pe 6 ianuarie 2021", a spus Cassidy Hutchinson.
În acea zi rece de ianuarie, mii de susţinători ai lui Donald Trump s-au adunat la Washington pentru a contesta rezultatul alegerilor pe care miliardarul republican le-a pierdut.
Comisia parlamentară a dezvăluit marţi că mai multe persoane din mulţimea care s-a adunat erau înarmate, informaţie transmisă la acea vreme lui Donald Trump."Nu-mi pasă dacă sunt înarmaţi, nu sunt acolo să îmi facă rău", a răspuns preşedintele cu câteva minute înainte de a-i invita "să meargă la Capitoliu", a spus Hutchinson.
Timp de aproape un an, această comisie a audiat peste 1.000 de martori, inclusiv doi copii ai fostului preşedinte, şi a studiat 140.000 de pagini de documente pentru a face lumină asupra acţiunilor exacte ale lui Donald Trump înainte, în timpul şi după acest eveniment care a zguduit democraţia americană.
Membrii acestei comisii - şapte democraţi şi doi republicani respinşi de partidul lor - îl acuză pe Donald Trump şi anturajul său că se află în centrul unei "tentative de lovitură de stat". Cu ajutorul unor înregistrări video şi a unor mărturii, ei au prezentat pe tot parcursul lunii iunie presiunile exercitate în toate părţile de Donald Trump pentru a rămâne la putere până la asaltul asupra Capitoliului de către susţinătorii săi.
Episodul cu limuzina prezidenţială nu a fost singurul acces de violenţă al lui Donald Trump în perioada în care a încercat să schimbe rezultatul alegerilor, potrivit mărturiei de marţi a fostei angajate de la Casa Albă. Cassidy Hutchinson s-a referit şi la ziua de 1 decembrie 2020, când ministrul justiţiei Bill Barr a declarat într-un interviu că nu a constatat vreo fraudă pentru a invalida victoria prezidenţială a lui Joe Biden. Miliardarul ar fi aruncat atunci o farfurie de porţelan pe podea şi cu ketchup pe perete, a spus ea.
Donald Trump, care cochetează deschis cu ideea de a candida la preşedinţie în 2024, a denunţat vehement toate aceste dezvăluiri. Partid Republican, pe care încă îl controlează cu o mână de fier, a promis deja că va îngropa concluziile acestei comisii dacă va prelua controlul asupra Camerei Reprezentanţilor după alegerile legislative de la jumătatea mandatului care vor avea loc în noiembrie.