Avertismentul experților: "Fantomele digitale" pot provoca panică

Autorul articolului: Andreea Deaconescu |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Social
Sursa: Freepik
Sursa: Freepik

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge lansează un semnal de alarmă asupra unei tendințe cel puțin bizare: inteligența artificială (AI) ar putea fi folosită pentru a crea „fantome digitale” ale celor decedați. Aceste programe, numite „deadbot” sau „griefbot”, sunt capabile să imite comportamentul și personalitatea persoanelor dispărute prin analiza datelor digitale pe care le-au lăsat în urmă – emailuri, postări pe rețelele sociale, convorbiri înregistrate etc.

Deși ideea inițială pare tentantă – posibilitatea de a interactiona cu o versiune digitală a unei persoane dragi care a murit –, studiul publicat în revista Philosophy and Technology avertisează asupra unor pericole neprevăzute. În timp ce unii ar putea găsi alinare în conversațiile cu aceste „fantome digitale”, cercetătorii se tem că legăturile emoționale puternice create astfel pot duce la dependență emoțională și chiar manipulare din partea unor companii fără scrupule, potrivit Daily Star.

Un aspect îngrijorător este faptul că aceste servicii de „viață de apoi digitală” funcționează pe bază de abonament, iar utilizatorii pot semna contracte pe termen lung fără a lua în considerare impactul pe care aceste „fantome digitale” l-ar putea avea asupra celor rămași în viață.

„Există riscul ca aceste servicii să provoace o suferință imensă oamenilor care sunt supuși unor bântuiri digitale nedorite din partea recreațiilor AI uluitor de precise ale celor pe care i-au pierdut”, a declarat Dr. Tomasz Hollanek, co-autor al studiului. „Impactul psihologic potențial, mai ales într-o perioadă deja dificilă, ar putea fi devastator”, a mai spus acesta.

Studiul subliniază, de asemenea, riscul manipulării emoționale, în special a copiilor care ar putea fi convinși că părintele decedat este încă prezent.

Pentru a evita aceste scenarii negative, cercetătorii solicită reglementări clare în domeniul inteligenței artificiale aplicate la „viața de apoi digitală”. Printre propunerile lor se numără:

1. Prioritizarea demnității persoanei decedate și prevenirea exploatării datelor sale din motive financiare.

2. Stabilirea unor drepturi clare atât pentru persoana care își lasă datele digitale pentru a fi folosite într-un „deadbot”, cât și pentru cei care interacționează cu o astfel de inteligență artificială.

3. Dezvoltarea unor metode pentru „pensionarea” acestor „fantome digitale”, care ar putea implica o formă de „funeralii digitale” sau alte ceremonii specifice contextului social.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel