Internetul a luat-o razna de câteva zile.
Cazul P.Diddy este unul dintre cele mai mediatizate din lume în acest moment. De ce? Sunt foarte multe nume sonore implicate, iar internauții susțin că avocatul artistului le-a transmis tuturor un mesaj subtil.
Avocatul a ieșit să discute cu presa, mai exact să spuna cum decurge situația și cum se simte Diddy, dar oamenii au interpretat altfel mesajul transmis.
"Lupta continuă, nu renunțăm după o lovitură lungă. I-am spus domnului Combs că încerc să judec acest caz cât de repede posibil, încerc să reduc la minim timpul său petrecut acolo, pentru că acele condiții sunt dificile și inumane (la centrul de detenție). Înțeleg că Guvernul are o cantitate mare de dispozitive electronice pe care trebuie să le descarce și să mi le furnizeze. O să fac presiuni să le primim mai repede să avem un proces cât mai rapid. El este gata, este focusat, a fost gata din prima clipă de când a aflat despre acest caz să se apere. Nimic nu s-a schimbat din perspectiva lui. Preferam să lupt la acest caz cu el în afara închisorii, dar oriunde s-ar afla el spune că este nevinovat și crede acest lucru, eu cred că este inocent și o să luptăm cu acest caz cu toată puterea noastră", a spus avocatul lui P.Diddy
Sean Combs, în vârstă de 54 de ani, a fost arestat luni seară în Manhattan, în urma unor numeroase acuzații de agresiune sexuală care au fost formulate împotriva sa de mai multe luni. Marți, artistul a pledat „nevinovat” la acuzațiile de trafic pentru exploatare sexuală și extorcare.
Judecătoarea Robyn Tarnofsky a decis menținerea în arest, invocând riscul ca astfel de „infracțiuni comise în spatele ușilor închise” să se repete.
Cunoscut sub diverse pseudonime în industria muzicală și de afaceri, P. Diddy este descris de presupusele victime ca un prădător sexual violent, care ar fi folosit alcoolul și drogurile pentru a-și supune victimele.
Conform actului de acuzare, „timp de decenii”, Sean Combs, cunoscut și sub numele de „Puff Daddy”, ar fi abuzat, amenințat și constrâns femei și alte persoane din anturajul său pentru a-și satisface dorințele sexuale, pentru a-și proteja imaginea și pentru a-și ascunde faptele.
@crimecraftstea♬ original sound - crimecraftstea