Bad Bunny sparge toate recordurile pe Sportify cu noul album

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Bad Bunny / Captură video
Bad Bunny / Captură video

Se pare că albumul recent lansat de Bad Bunny, ”Nadie Sabe Lo Que Va a Pasar Mañana” (Nu știi niciodată ce aduce ziua de mâine), era destinat să doboare recorduri. 

Vineri, Spotify a anunțat că LP-ul cu 22 de piese este cel mai difuzat album într-o singură zi până în prezent. Superstarul a revendicat anterior titlul de cel mai difuzat artist pe Spotify timp de trei ani consecutiv, în 2020, 2021 și 2022. Iar în iulie 2023, Un Verano Sin Ti a devenit cel mai difuzat album din toate timpurile din istoria platformei.

Megastarul portorican a lansat vineri, 13, discul care include "Monaco", "Mr. October", Cybertruck", "Teléfono Nuevo", "Acho PR" și "Thunder y Lightning". LP-ul se deschide cu "Nadie Sabe" și se încheie cu "Un Preview". Proiectul îmbrățișează trap-ul latin de la începutul carierei sale, iar pe parcursul albumului, Bad Bunny vorbește despre capcanele faimei și examinează cât de departe a ajuns călătoria sa din ultimii peste șase ani.

Când a vorbit cu publicația Rolling Stone la începutul acestui an, câștigătorul premiului Grammy a discutat despre faptul că pentru o perioadă o să se concentreze asupra lui. "Asta este ceea ce am încercat să fac fără să îmi pese de obstacole, pentru că este... o nebunie", a spus el. "Iubesc lumea, dar și urăsc lumea", a adăugat el, "Asta ar trebui să fie coperta: "Iubesc lumea, dar uneori o urăsc". "

La câteva ore după ce Bad Bunny a găzduit o petrecere uriașă în care s-a ascultat piesa Nadie Sabe Lo Que Va a Pasar Mañana în Puerto Rico, el a distribuit videoclipul piesei "Monaco", care îl prezintă pe Bad Bunny în rolul unui vechi star de la Hollywood conducând prin Monaco, dansând pe un iaht cu femei îmbrăcate în bikini și luând masa cu Al Pacino. Spre finalul videoclipului, Pacino cântă în engleză titlul albumului lui Bad Bunny: "Nu știi niciodată ce aduce ziua de mâine, nu știi niciodată ce îți ia ziua de mâine".

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel