Barcelona a primit undă verde pentru a participa în Liga Campionilor

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Sport
FC Barcelona
FC Barcelona

Clubul sportiv Barcelona a fost autorizat provizoriu să joace în sezonul 2023-24 al Ligii Campionilor după ce echipa de forbal a fost cercetată de către Uefa, în urma plăți către un șef al arbitrilor.

În martie, organismul de conducere al fotbalului european a confirmat că analizează acuzațiile privind plățile făcute de FC Barcelona pentru anumite decizii favorabile ale arbitrilor. FC Barcelona a negat orice acuzație.

Chiar dacă echipa a fost autorizată să joace în competițiile europene, Uefa și-a rezervat dreptul de a sancționa clubul în viitor. Ancheta Uefa a venit după ce, la 10 martie, procuratura din Barcelona a deschis o anchetă penală.

Acuzațiile spun că Barcelona a plătit 8,4 milioane de euro lui Jose Maria Enriquez Negreira, fostul vicepreședinte al comitetului de arbitri din Spania, și companiei sale Dasnil 95.

Foști oficiali ai clubului și Negreira au fost puși sub acuzare pentru "corupție", "abuz de încredere" și "fals în acte comerciale".

 

Cum au ieșit faptele la suprafață?

Plățile, dezvăluite în februarie de postul de radio Ser Catalunya, au ieșit la iveală în urma unei anchete a autorităților fiscale asupra companiei Dasnil 95 a lui Negreira.

FC Barcelona a făcut aceste plăți între 2016 și 2018, iar lui Negreira, în vârstă de 77 de ani, i-a plătit aproximativ 7 milioane de euro între 2001 și 2018, anul în care a părăsit comisia de arbitri.

Această întâmplare a luat amploare atunci când 18 din cele 20 de cluburi din La Liga, campionatul spaniol, au emis o declarație pentru a-și exprima "profunda îngrijorare" cu privire la această situație, iar președintele Barcelonei, Joan Laporta, a declarat că clubul va lansa o anchetă internă privind plățile.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel