Bilanț INSP: Șapte cazuri de infecție cu virusul West Nile înregistrate în România, majoritatea în mediul urban

Autorul articolului: Tudor Polojan |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

România a înregistrat șapte cazuri de infecție cu virusul West Nile în perioada cuprinsă între luna iunie și mijlocul lunii august, conform unui raport publicat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

Cazurile sunt raportate la șase bărbați și o femeie, fiind distribuite atât în mediul urban, cât și rural. Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, din 3 iunie până pe 14 august, s-au raportat șapte cazuri de infecție cu West Nile, dintre care șase confirmate și unul considerat probabil.

Distribuția pe vârste arată că două dintre cazuri se regăsesc la persoane cu vârsta între 40 și 49 de ani, alte două între 60 și 69 de ani, iar trei dintre pacienți au peste 70 de ani. Cinci dintre pacienți provin din mediul urban, în timp ce doi sunt din zone rurale.

La nivel regional, cazurile sunt repartizate astfel: București (2), Bistrița-Năsăud (1), Dâmbovița (1), Giurgiu (1), Mureș (1) și Satu Mare (1). Un caz a fost asociat cu o expunere în Milano, Italia, și a fost raportat de Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița.

Autoritățile sanitare recomandă populației să ia măsuri de protecție împotriva țânțarilor, principalul vector de transmitere a virusului. Printre recomandări se numără purtarea de haine lungi, utilizarea de substanțe repelente, montarea plaselor de protecție la ferestre și evitarea acumulării de apă stătută în preajma locuințelor.

Medicii avertizează că simptomele infecției cu virusul West Nile pot include dureri de cap și articulare, vărsături, diaree sau erupții cutanate. Deși majoritatea persoanelor infectate se recuperează complet, oboseala și slăbiciunea pot persista timp de câteva săptămâni sau chiar luni.

Virusul West Nile nu are un tratament specific, iar majoritatea cazurilor ușoare se vindecă de la sine. Tratamentul se concentrează pe ameliorarea simptomelor și, în cazurile severe, pe îngrijirea de susținere în spitale.

Pentru cazurile ușoare cu febră, dureri de cap, dureri musculare, se recomandă odihna, hidratarea adecvată, administrarea de analgezice și antipiretice - paracetamol, ibuprofen - pentru reducerea durerilor și a febrei.

În cazurile severe cu meningită, encefalită,  se recomandă spitalizare și îngrijire intensivă. Administrarea de fluide intravenoase pentru menținerea echilibrului electrolitic și a hidratării. Ventilație mecanică, dacă există dificultăți respiratorii. Tratament anticonvulsivant, dacă apar convulsii. Îngrijire de susținere pentru sistemul nervos central afectat.

Deoarece nu există un vaccin sau un tratament antiviral specific pentru infecția cu virusul West Nile, prevenirea prin evitarea înțepăturilor de țânțari este esențială.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel