Bill Gates: Fără precedentul COVID, variola maimuței nici nu era la știri

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data publicării:
| Categorie: Social

Macron și Scholz sunt acuzați că au încercat să-l salveze pe Putin cu orice preț, chiar și în detrimentul Ucrainei și pierderea unei părți din teritoriu

Este puțin probabil ca variola să fie răspândită și este puțin probabil să izbucnească într-o pandemie, a declarat fondatorul Microsoft, Bill Gates, într-un interviu acordat ziarul spaniol El Diario.

”Șansele ca variola să devină mult mai răspândită sunt foarte mici. Dacă nu ar fi pandemia de coronavirus, variola maimuțelor nici măcar nu ar fi la știri”, a spus Gates.

El a observat că răspândirea atipică a variolei în Europa este un motiv de îngrijorare. Dar, potrivit lui, este puțin probabil ca această patologie să fie următoarea mare pandemie, dar vigilența în acest sens este un punct pozitiv.

Cu toate acestea, Bill Gates nu exclude, cu o probabilitate de 50%, ca o nouă pandemie să se producă în următoarele două decenii.

”Populația umană crește și invadăm tot mai multe ecosisteme. De aceea calculez că există o șansă de 50% ca în următorii 20 de ani să avem o pandemie de origine naturală, ca o consecință a schimbărilor climatice”, preconizează miliardarul. 

Potrivit acestuia, vaccinurile anti-covid au fost un câștig pentru populația planetei.

”Este adevărat că în prima fază multe vaccinuri au mers în țările bogate, dar problema nu este aprovizionarea pentru că astăzi, de fapt, sunt destule vaccinuri în lume. Limitările sunt date de logistica distribuției și lipsa cererii.

Acum, că este clar că Covid-19 lovește cel mai mult persoanele în vârstă, a fost dificil să convingi țările africane, unde au atâtea alte probleme de sănătate publică, că vaccinarea tuturor împotriva Covid-19 este o prioritate.

Preferă să vaccineze doar bătrânii și să economisească resursele pentru vaccinuri împotriva diareei, împotriva pneumoniei sau să cumpere plase de țânțari (pentru prevenirea malariei - n.r.)”, mai explică Gates.

Despre o nouă pandemie

La începutul acestui an, Cofondatorul Microsoft, Bill Gates, a avertizat că omenirea s-ar putea confrunta cu o pandemie, potențial mai periculoasă decât COVID- 19.

Lumea va trebui probabil să se confrunte cu un agent patogen care provoacă decese mult mai mari sau boli grave, spunea atunci miliardarul.

Acesta îndeamnă guvernele să crească masiv investițiile în lupta împotriva viitorilor agenți patogeni și să sporească proviziile de vaccin în cele mai sărace țări ale lumii.

”Când discutăm despre cheltuirea de miliarde pentru a economisi... trilioane din daunele economice și zeci de miliarde de vieți, este o poliță de asigurare destul de bună”, a spus Gates. Împreună cu fundația britanică Wellcome Trust, fundația foșilor soți Gates va dona 300 de milioane de dolari Coaliției pentru Inovare în Pregătirea Epidemiilor (CEPI).

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel