Antony Blinken, secretar de stat american, și-a asumat rezolvarea misterului sindromului Havana, care lovește diplomaţii americani din toată lumea şi care a fost comparat uneori cu ”atacurile acustice” imputate de unii Rusiei.
Secretarul de stat american Antony Blinken a anunţat nominalizarea a doi diplomaţi experimentaţi în acest dosar. Este vorba de Jonathan Moore, însărcinat cu coordonarea răspunsului Departamentului de Stat, şi Margaret Uyehara, care va trebui să se asigure că orice persoană care semnalează simptome primeşte îngrijirea medicală adecvată, conform Agerpres.
Aceste ”incidente de sănătate anormale”, cum sunt numite în jargon administrativ, şi-au făcut apariţia pentru prima dată în Cuba în 2016, unde diplomaţi americani, după ce au auzit sunete foarte intense, au început să se plângă de migrene puternice, ameţeli sau greaţă. Au fost diagnosticate chiar leziuni cerebrale. De atunci au fost semnalate succesiv cazuri în China, Germania, Australia, Rusia, Austria şi chiar la Washington.
Departamentul de Stat refuză să furnizeze o estimare a numărului de persoane afectate. ”A fost evocat numărul de 200 de cazuri” confirmate sau prezumate, a declarat recent pentru AFP o sursă apropiată de dosar. Unii dintre aceşti diplomaţi s-au plâns în public, în trecut, că nu sunt luaţi suficient în serios.
Antony Blinken a făcut apel vineri către fiecare diplomat care prezintă astfel de simptome să se manifeste fără teama de a fi ”stigmatizat” sau de a suferi "”epercusiuni negative”.
”Noi toţi, în cadrul guvernului american şi în special la Departamentul de Stat, suntem absolut hotărâţi să facem lumină deplină asupra cauzelor şi autorilor acestor incidente, să avem grijă de persoanele afectate şi să ne protejăm colegii”, a spus el.
”Ne bazăm pe toate capacităţile serviciilor noastre de informaţii. Recrutăm cele mai bune creiere ştiinţifice, în cadrul administraţiei dar şi în afară”, a dat asigurări Blinken.
El a precizat că presupusele victime sunt preluate de luna trecută de spitalul universitar Johns Hopkins, o unitate medicală reputată din Baltimore, în apropiere de Washington.
Diplomaţii sunt supuşi acum unor examinări neurologice, auditive şi oftalmologice aprofundate înainte de a pleca în post în străinătate, ”pentru a avea o bază de comparaţie dacă ei semnalează ulterior un incident de sănătate anormal”, a mai explicat secretarul de stat american.
De la început, autorităţile americane au oscilat, unii responsabili minimalizând simptomele atribuite uneori stresului, alţii evocând în privat atacuri cu unde radio şi suspectând ţări precum Rusia.
Această teză este însă contestată de unii oameni de ştiinţă, care consideră improbabilă o cauză comună pentru toate cazurile semnalate.