Astăzi este „Blue Monday”, cunoscută drept cea mai deprimantă zi a anului.
A treia zi de luni din luna ianuarie a fost desemnată astfel în 2005 de psihologul britanic Cliff Arnall, care a identificat mai mulți factori ce contribuie la starea de tristețe generalizată: vremea rece și mohorâtă, acumularea datoriilor după sărbători și scăderea motivației.
Specialiștii din România confirmă că această zi poate fi dificilă pentru mulți oameni, în special din cauza presiunilor financiare și a cheltuielilor mari din perioada sărbătorilor. În plus, temperaturile scăzute, creșterea costurilor de trai și oboseala acumulată fac ca „Blue Monday” să fie o zi în care motivația lipsește cu desăvârșire.
Pentru a combate stările de tristețe asociate cu această zi, experții recomandă câteva trucuri simple: reducerea nivelului de stres, odihna suficientă și implicarea în activități care aduc bucurie. Prevenția joacă un rol important, iar măsurile mici pot face o mare diferență în depășirea acestei zile considerate cea mai tristă din an.