Booster-ul anti-COVID, de câteva zeci de ori mai bun decât imunitatea naturală

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Social
Foto: Pexels
Foto: Pexels

Protecţia oferită de boosterul anti-COVID este mai mare decât „imunitatea naturală”, spun oamenii de ştiinţă care au realizat un studiu în Statele Unite ale Americii.

O nouă cercetare realizată de specialiştii în sănătate din Statele Unite ale Americii arată că doza booster este vitală în lupta cu epidemia.

A treia doză ar oferi o protecţie mai mare, chiar şi celor care se refac după boala COVID.

Concret, studiul arată că persoanele vaccinate cu două doze şi care au primit booster-ul opt luni mai târziu au o imunitate mult mai mare, conform latimes.com.

Numărul de anticorpi

Nivelul de anticorpi în cazul acestora este de 23 de ori mai mare la o săptămână după efectuarea booster-ului, decât în cazul celor care au doar două doze administrate şi, de 53 de ori mai mare decât în cazul celor nevaccinaţi dar care au trecut prin boală recent.



Alexis Demonbreun, specialist în biologia celulară şi autorul studiului, spune că rezultatele cercetării arată că indiferent de cât de bine ar crede o persoană vaccinată că este protejată de infectarea cu SARS-CoV-2, doza booster este recomandată pentru creşterea imunităţii.

Această protecţie, se crede, ar dura şi mai mult decât cele două doze de vaccin iniţiale, scrie mediafax.

Circa 1.000 de oameni au participat la studiu.

Citește și: Varianta B.1.1.529. Tulpina din sudul Africii determină statele europene săia măsuri drastice

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel