Boris Johnson, din nou tată. Cel de-al ȘAPTELEA copil s-a născut joi dimineață

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data publicării:
| Categorie: Lifestyle

Carrie Johnson  a născut o fetiță „sănătoasă” cu doar câteva săptămâni înainte de Crăciun, a anunțat un purtător de cuvânt.

„Atât mama, cât și fiica se simt foarte bine”, se mai spune în comunicatul purtătoarei de cuvânt a cuplului.

Nou-născutul este cel de-al doilea copil pe care Boris și Carrie Johnson îl au împreună. 

Carrie, în vârstă de 33 de ani, a născut un fiu în aprilie anul trecut, Wilfred Lawrie Nicholas Johnson venind pe lume la doar câteva săptămâni după externarea prim-ministrului de la terapie intensivă în urma infecției cu SARS-CoV2.

Cuplul s-a căsătorit în luna mai a acestui an, la Catedrala Westminster.

Premierul britanic, în vârstă de 57 de ani, a mai fost căsătorit de două ori şi a recunoscut, într-un final că este tatăl a 7 copii.

Potrivit express, soții Johnson au ajuns la un spital din centrul Londrei în jurul orei locale 7:40, iar la scurt timp după ce poliția securizase locul.

O purtătoare de cuvânt a cuplului a declarat: „Prim-ministrul și doamna Johnson sunt încântați să anunțe nașterea unei fetițe sănătoase la un spital din Londra.

„Cuplul ar dori să mulțumească echipei medicale din maternitatea de stat pentru toată îngrijirea și sprijinul acordat”.

Al șaptelea copil al premierului

Pe lângă cei doi copii ai săi cu Carrie, Boris mai are patru copii cu fosta sa soție Marina Wheeler și un copil născut în 2009 ca urmare a unei aventuri cu consultantul de artă Helen Macintyre.

Carrie a spus că a trecut printr-o perioadă dificilă după ce a dezvăluit că a avut un avort spontan la începutul anului.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel