Brigitte Macron merge în justiție: Prima doamnă îi dă în judecată pe cei care susțin că s-ar fi născut bărbat

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Politică
Emmanuel Macron și soția sa Brigitte Macron / foto: Președinția franceză
Emmanuel Macron și soția sa Brigitte Macron / foto: Președinția franceză

Soția președintelui Emmanuel Macron intenționează să îi dea în judecată pe cei care au lansat zvonurile că s-a născut bărbat.

”Orice lovitură este permisă”, constată jurnaliștii de la Lemonde, referitor la bârfele despre Prima Doamnă a Franței, care, potrivit unor pseudo-investigații jurnalistice, s-ar fi născut bărbat și s-ar fi numit Jean-Michel Trogneux.

Presa franceză anunță că Brigitte Macron intenționează să ia măsuri legale împotriva celor care au lansat informațiile false pe Twitter.

Zvonurile absurde care au circulat în această lună pe rețelele de socializare și în media propagau ideea că Brigitte Macron s-a născut bărbat și s-ar fi numit Jean-Michel Trogneux, înainte de a schimba sexul și numele.

 

Hashtag ”în tendințe”, pe Twitter

 

Hashtag-ul #JeanMichelTrogneux a fost câteva zile la rând în topul celor mai discutate subiecte pe Twitterul din Franța.

Discuțiile ar fi fost alimentate de diverse cercuri din zona extremei dreapta, de activiști anti-Macron, apropiați „vestelor galbene”, dar și de anti-vacciniști, scrie Lemonde

Soția președintelui francez Emmanuel Macron, în vârstă de 63 de ani, îi va da acum în judecată pe instigatorii teoriei conspirației, a informat ziarul parizian Le Figaro.

Echipa sa de avocați va încerca să identifice utilizatorii care au ”rostogolit” informațiile false pe rețelele de socializare. Ei încearcă, astfel, să ajungă la sursa/sursele care au alimentat subiectul în online. 

Vezi și: Cea mai mare despăgubire din istorie: Pentru o asigurare City Insurance, BAAR a achitat 10 milioane de euro

Cum a început totul

Zvonul a început de la o pseudo-investigație efectuată de publicația de dreapta Faits et Documents, care a publicat un articol în luna septembrie în care susținea că a analizat, timp de trei ani, viața doamnei Macron și că teoria sa este susținută de mai mulți experți, informează Sky, care citează publicația franceză CNews.

Soții Macron sunt împreună de aproximativ 26 de ani, încă de când Emmanuel Macron era în liceu. Potrivit Daily Mail, acesta i-ar fi promis lui Brigitte că o va lua de soție. „La vârsta de 17 ani, Emmanuel mi-a spus: 'Orice vei face, eu o să mă însor cu tine'  ”, a povestit Brigitte Trogneux jurnaliştilor de la Paris Match anul trecut.

Nu este prima dată când femeile din zona politică sunt ținta unor zvonuri false privind sexul acestora.

Citește și: Adrian Năstase, decizie definitivă. Poate fi ales în orice funcție. ”Ce-mi va rezerva viitorul, vom vedea împreună”

Pe internet au circulat afirmații nefondate că fosta primă doamnă a SUA Michelle Obama s-ar fi născut bărbat, cu numele Michael Lavaughn Robinson.

De asemenea, prim-ministrul din Noua Zeelandă, Jacinda Ardern, ar fi fost victima a teoriilor conspirației despre sexul ei.

Vezi și: Cum a rămas Andreea Antonescu fără banii câștigați în perioada Andre: Câștigam aproximativ un apartament pe lună!

Cinci români din zece spun că vor cheltui mai puțin decât anul trecut pentru cumpărăturile de Crăciun

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel