Potrivit estimărilor meteorologilor, vom avea vreme de primăvară în cea mai mare parte a țării și vom avea parte și de precipitații excedentare în a doua parte a prognozei.
ANM a publicat prognoza meteo pentru perioada 20 februarie – 20 martie 2023.
Cum va fi vremea în ultima săptămână din februarie 23
Pentru ultima săptămână din luna februarie, 20-27 februarie, meteorologii anunță că valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
În sudul extrem și Banat, temperaturile medii vor fi cu până la 4 grade peste cele normale ale acestei perioade.
În ceea ce privește precipitațiile, acestea vor fi excedentare în regiunile centrale, nord-vestice, dar mai ales ales în zonele montane. În schimb, în regiunile sudice și sud-estice, regimul pluviometric va fi deficitar, iar în restul țării va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Cum va fi vremea de 1 martie și în prima săptămână de primăvară calendaristică
În prima săptămână din lună martie, în intervalul 28 februarie – 6 martie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. În sud-vestul țării vor fi medii termice de până la 6 grade. De altfel, în toată țara, inclusiv în în zona montană și în depresiunile intracarpatice vor fi înregistrate medii pozitive în această perioadă.
Prognoza meteo 6-13 martie 2023
În această săptămână se așteaptă temperaturi medii ușor mai ridicate decât cele normale în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Cum va fi vremea în a doua parte a lunii martie
În săptămâna 13-20 martie 2023, meteorologii anuță că mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. În zona sudică și vestică a țării, mediile zi/noapte se vor situa în jur de 10 grade Celsius, în timp ce în Moldova, Câmpia Transilvaniei și Dobrogea, vor fi medii în jurul a 8-9 grade.