Lungmetrajul "Anatomie d'une chute", regizat de cineasta franceză Justine Triet, a câştigat trofeul Palme d'Or la cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, a anunţat juriul competiţiei de pe Croazetă, relatează site-ul oficial al evenimentului.
Franţuzoaica Justine Triet a devenit astfel cea de-a treia regizoare din istoria Festivalului de la Cannes care a câştigat trofeul Palme d'Or, principalul premiu atribuit pe Croazetă precizează AFP.
Cineasta franceză, în vârstă de 44 de ani, a fost precedată din acest punct de vedere de regizoarele Jane Campion ("The Piano", 1993) şi Julia Ducournau ("Titane", 2021), confirmând progresele lente obţinute de mişcarea care luptă pentru egalitatea de gen în industria cinematografică, un sector dominat de-a lungul istoriei de bărbaţi.
Filmul "Anatomie d'une chute" este un thriller despre o scriitoare, interpretată de actriţa Sandra Huller, care încearcă să-şi dovedească nevinovăţia într-un proces în care este acuzată de asasinarea soţului ei, care a murit în circumstanţe suspecte. Această peliculă a reprezentat, de asemenea, o bună ocazie pentru regizoarea Justine Triet de a diseca dinamica raporturilor de putere dintr-un cuplu de artişti bogaţi şi de a expune prejudecăţile sociale cu care se confruntă femeile independente.
Legendara actriţă americană Jane Fonda a înmânat trofeul Palme d'Or din acest an şi a dezvăluit că atunci când ea a participat pentru prima dată la Festivalul de la Cannes, în anii 1970, "nu exista nicio femeie regizoare care să concureze pe atunci şi nici măcar nu ne-a trecut prin minte că era ceva rău în asta". "Am parcurs un drum lung", a adăugat Jane Fonda, citată de publicaţia The Hollywood Reporter.
În discursul ei de acceptare a premiului, regizoarea Justine Triet a denunţat cu fermitate felul în care Guvernul francez "neagă într-o manieră şocantă" protestele faţă de reforma pensiilor din Franţa. Ea a protestat şi faţă de programele de austeritate promovate de Guvernul Franţei, adăugând că Executivul de la Paris încearcă să distrugă inclusiv sistemul de "excepţie culturală, fără de care eu nu aş fi astăzi aici".
"Dedic acest trofeu tuturor regizoarelor tinere şi tuturor regizorilor tineri: tuturor celor care nu mai pot să filmeze astăzi. Trebuie să le oferim spaţiu, un spaţiu pe care eu l-am ocupat în urmă cu 15 ani într-o lume mai puţin ostilă, în care era încă posibil să faci greşeli şi să începi, apoi, din nou", a declarat Justine Triet.
Juriul de la Cannes 2023, prezidat de regizorul suedez Ruben Ostlund, a transmis la rândul său un mesaj contemporan despre îngrozitoarea banalitate a răului, decernând Marele Premiu al Juriului cineastului britanic Jonathan Glazer, pentru "The Zone of Interest", un film despre viaţa cotidiană a unui comandant nazist din lagărul de la Auschwitz, o creaţie cinematografică radicală. Acest trofeu a fost înmânat de Roger Corman şi Quentin Tarantino.
Regizorul finlandez Aki Kaurismaki a câştigat Premiul Juriului pentru tragicomedia sa "Fallen Leaves", despre povestea unei relaţii aparent improbabile între doi adulţi singuratici, o casieră dintr-un supermarket şi un bărbat alcoolic. Protagoniştii peliculei au acceptat premiul în numele cineastului finlandez şi au citit pe scenă o scrisoare din partea lui Aki Kaurismaki, care a mulţumit juriului de la Cannes şi de la care şi-a luat la revedere printr-o expresie preluată din muzica rock-and-roll: "Twist and shout!".
Tran Anh Hung, un cineast născut în Vietnam dar care locuieşte în Franţa, a fost recompensat cu premiul pentru regie graţie lungmetrajului "The Pot-Au-Feu", un film de epocă despre gastronomia franceză, cu actorii Juliette Binoche şi Benoit Magimel.
Koki Yakusho, o legendă a cinematografiei japoneze, a câştigat premiul de interpretare masculină datorită rolului jucat în filmul "Perfect Days", regizat de Wim Wenders. Actorul nipon interpretează un bărbat care se întreţine făcând curăţenie în toalete, dar care se bucură totuşi de micile plăceri ale vieţii cotidiene.
Premiul de interpretare feminină i-a fost atribuit actriţei turce Merve Dizdar, protagonista dramei "About Dry Grasses", regizată de Nuri Bilge Ceylan, în care joacă rolul unei profesoare dintr-o regiune rurală a Turciei. Ea a dedicat premiul "tuturor femeilor care luptă pentru a surmonta dificultăţile ce există în această lume".
Un al treilea film asiatic, "Monster", regizat de Hirokazu Kore-eda, a câştigat sâmbătă seară un trofeu major la Cannes, fiind recompensat cu premiul pentru scenariu, atribuit scenaristului Yuji Sakamoto. Acest film este considerat o disecţie minuţioasă a reticenţelor, sentimentului de vină şi a celui de dorinţă din Japonia.
Înainte să înmâneze acest trofeu, actorul american John C. Reilly a rămas tăcut pe scenă timp de mai multe secunde, aducând astfel un omagiu "tuturor celor care scriu şi dau viaţă marilor filme", făcând o trimitere evidentă la greva scenariştilor de la Hollywood.
Trofeul Camera d'Or, care recompensează cel mai bun lungmetraj de debut proiectat la Cannes în Selecţia Oficială sau în secţiunile paralele Semaine de la Critique şi Quinzaine des Cineastes, a revenit în acest an filmului "Inside the Yellow Cocoon Shell", regizat de cineastul vietnamez Thien An Pham.
Trofeul Palme d'Or pentru scurmetraj a fost atribuit producţiei cinematografice "27", regizată de cineasta Flora Anna Buda.
Cea de-a 76-a gală de decernare a premiilor de pe Croazetă a avut loc sâmbătă seară la Palais des Festivals din Cannes. Gazda ceremoniei a fost actriţa franceză Chiara Mastroianni. Juriul competiţiei oficiale a fost prezidat de regizorul suedez Ruben Ostlund.