Lansat în 1975, albumul Cantofabule(titlul corect fiind Cantafabule) al trupei Phoenix rămâne o piatră de hotar a rockului românesc. O capodoperă muzicală născută în contextul opresiv al epocii comuniste, Cantafabule ne poartă într-o călătorie fascinantă prin universul fabulelor medievale, cu o muzică complexă și versuri pline de simboluri și aluzii la adresa regimului.
Conceptul albumului este unic: un bestiar medieval reinterpretat muzical, cu o suită de piese dedicate diverselor creaturi fantastice, de la inorog la pasărea Phoenix. Versurile lui Șerban Foarță și Andrei Ujică sunt pline de erudiție, dar și de umor subtil, jonglând cu referințe la literatura medievală, alchimie și chiar folclor românesc.
Muzica albumului este la fel de diversă ca și tematica: de la prog rock la folk, cu influențe din muzica clasică și orientală. Fiecare piesă are o personalitate distinctă, de la grandoarea simfonică a "Invocației" la lirismul melancolic al "Cântecului cucuveauă-Iliei".
Producția albumului este remarcabilă pentru acea vreme, reușind să surprindă complexitatea muzicii și profunzimea versurilor. Inginerul de sunet Theodor Negrescu a creat un echilibru perfect între instrumente, oferind fiecărei piese o atmosferă unică.
Cantafabule nu este doar un album muzical, ci o experiență artistică completă: versurile, muzica, coperta albumului, toate contribuie la crearea unei lumi fantastice, pline de mister și simbolism.
Albumul a avut un impact major asupra scenei rock românești, inspirând generații de muzicieni. Complexitatea muzicii, profunzimea versurilor și mesajul anti-regim au făcut din Cantafabule un simbol al rezistenței artistice la adresa opresiunii comuniste.
Albumul adună influențe de prog și psych, de hard rock clasic și chiar de folk, și nicio secundă nu par să fie puse cu forța. Sunt momente, cu siguranță, în care trupa sună puțin prea aproape de Jethro Tull sau King Crimson, dar nu cât să deranjeze. Trebuie înțeles și contextul, în care accesul la discuri din afară era destul de restrâns, și oricum Phoenix introduce destule elemente de originalitate pentru a nu da chiar în sindromul Iris.
Vezi versiune mobil