Invitaţia premierului canadian Justin Trudeau a dat roade: mega starul pop american Taylor Swift va concerta în Canada în cadrul turneului său mondial, relatează vineri AFP.
Şase concerte vor fi organizate la Toronto, cel mai mare oraş canadian, în noiembrie 2024, într-o sală cu aproape 50.000 de locuri, au anunţat, joi, sponsorul evenimentului Rogers Communications şi cântăreaţa.
"Se pare că NU este sfârşitul unei ere. Miami, New Orleans, Indy (Indianapolis) şi Toronto: Turneul Eras vine la tine în 2024", a spus artista în vârstă de 33 de ani pe reţeaua Twitter, redenumită "X".
Început în martie, în statul american Arizona, turneul său mondial "Eras" include peste 100 de concerte - toate sold out - în Statele Unite, Mexic, Europa, Asia şi Australia, însă niciunul în Canada, spre marea dezamăgire a fanilor canadieni ai artistei.
Astfel, premierul canadian Justin Trudeau s-a adresat direct cântăreţei într-un mesaj pe Twitter, care a devenit viral în câteva ore la începutul lunii iulie.
"Sunt eu, salut. Ştiu câteva locuri în Canada cărora le-ar plăcea foarte mult să te primească. Aşadar, nu face din această vară o altă vară crudă. Sperăm să te vedem curând", a scris el, făcând referire la piesa "Cruel Summer".
În iunie, un deputat conservator, membru al opoziţiei, a deplâns lipsa de consideraţie a cântăreţei faţă de Canada şi a depus ceea ce el a numit o "plângere oficială" în parlament, implorând-o să adauge câteva concerte în această ţară.
Decizia lui Taylor Swift de a veni la Toronto a ţinut joi prima pagină a presei online canadiene. Ultimul concert al cântăreţei în Canada datează din 2018.