Cătălin Drulă a fost ales noul președinte al USR.
Cătălin Drulă este noul președinte USR. El a câştigat alegerile interne cu 71,3% din cele 18.177 de voturi exprimate. Din cei 23.544 de membri cu drept de vot, au votat online 77,2 %. Drulă a obţinut 12.967 voturi. Votul online pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România s-a desfăşurat în perioada 6-10 iulie 2022, transmite Agerpres.
Drulă a avut cinci contracandidaţi: Cătălin Teniţă a obţinut 2.706 voturi (14,8%), Octavian Berceanu 2.041 de voturi (11,2%), George Ungureanu 163 voturi (0,9%), Alexandru Kiss 97 de voturi (0,53%), Miroslav Taşcu Stavre 138 de voturi (0,76%).
Rezultatul alegerilor interne va fi validat de Congresul USR pe 16 iulie 2022, într-o şedinţă online. Mandatul lui Cătălin Drulă la conducerea partidului va fi de patru ani.
Cătălin Drulă s-a născut la 2 mai 1981. A urmat cursurile Colegiului Naţional de Informatică "Tudor Vianu" din Bucureşti între anii 1995-1999, potrivit www.cdep.ro. Între 1999 şi 2002, a studiat informatica, devenind licenţiat al Universităţii din Toronto.
În intervalul 2004-2005, a efectuat, la Institutul Naţional de Politehnică din Grenoble, stagiul de cercetare pentru teza de master, într-un program de schimb cu Universitatea din Toronto. În 2005, obţine masterul în informatică la Universitatea din Toronto, cu teza de cercetare "Fast and Energy Efficient Neighbour Discovery for Opportunistic Networking with Bluetooth", conform gov.ro.
A fost fondator şi director executiv al Personal Networks SRL (2006-2008), un startup care a dezvoltat o platformă tehnologică pentru Marketing de Proximitate prin Bluetooth numită "ProxyCast".
A lucrat ca: inginer software şi procesare de semnale digitale la Cresta Technologies (2008-2010); inginer software la Willow Garage (2010-2011); inginer software la Suitable Technologies (2011-2014); inginer de sistem la Zipline (2014-2015).
A lucrat la un sistem de livrare de produse medicale (sânge, plasmă, coagulanţi) cu avioane fără pilot, automatizate, care în prezent este operaţional în Rwanda, conform usr.ro.
În 2016, a fost consilier de stat în cadrul cancelariei prim-ministrului, pe probleme de infrastructură de transport.
La scrutinul parlamentar din 2016, a fost ales deputat USR de Timiş. Până în septembrie 2019, a fost vicelider al grupului parlamentar USR, iar din februarie 2020 până în decembrie 2020 a fost liderul amintitului grup parlamentar. Până în februarie 2020 şi, din nou, în octombrie 2020, a ocupat funcţia de preşedinte al Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. A fost membru în Comisia pentru transporturi şi infrastructură. Până în decembrie 2020, a fost secretarul Grupului parlamentar de prietenie cu Canada.
La alegerile legislative din 2020, a fost ales deputat pe listele USR PLUS Timiş, fiind validat la 21 decembrie 2020. Este preşedinte al Comisiei pentru transporturi şi infrastructură (din februarie 2022), conform www.cdep.ro. Totodată, este membru al Grupurilor parlamentare de prietenie cu Bulgaria, Canada şi Coasta de Fildeş.
Între 23 decembrie 2020 şi 8 septembrie 2021, a fost ministrul Transporturilor şi Infrastructurii în Guvernul Cîţu.
A ocupat, în perioada 7 februarie-10 iulie 2022, funcţia de preşedinte cu atribuţii interimare al USR.
În 2015, a devenit fondator şi director executiv al Asociaţiei Pro Infrastructură, al cărei obiect de activitate este monitorizarea cetăţenească a proiectelor de construcţie de infrastructură de transport. Totodată, este membru al comunităţii peundemerg.ro, dedicată pasionaţilor de infrastructură.
În 2007, a publicat lucrarea "Adaptive energy conserving algorithms for neighbor discovery in opportunistic bluetooth networks" în "IEE Journal on Selected Areas in Communications 25.1".