Noile cercetări au descoperit că aproximativ șapte ore de somn reprezintă cantitatea optimă de odihnă; somnul insuficient sau excesiv este asociat cu o capacitate redusă de a acorda atenție, de a-ți aminti lucruri și de a învăța unele noi, dar și de a rezolva probleme sau de a lua decizii.
De asemenea, s-a constatat că șapte ore de somn influențează sănătatea mintală, îmbunătățind-o. Oamenii au experimentat mai multe simptome de anxietate și depresie dacă au raportat că au dormit mai mult sau mai puțin de șapte ore. „Deși nu putem spune, în mod concludent, că prea puțin sau prea mult somn provoacă probleme cognitive, analiza noastră, realizată pe o perioadă mai lungă de timp, pare să susțină această idee”, a declarat cercetătorul Jianfeng Feng, profesor la Universitatea Fudan din China. Potrivit curiozitate.ro, cercetătorii din China și Regatul Unit au analizat date obținute de la aproape 500.000 de adulți, cu vârste cuprinse între 38 și 73 de ani, în cadrul unui studiu susținut și de guvern. Participanții au fost întrebați despre tiparele lor de somn și sănătatea mintală.
Alte cercetări au descoperit că adulții mai în vârstă, care au dificultăți semnificative în a adormi și care se confruntă cu treziri nocturne frecvente, prezintă un risc mare de a dezvolta demență sau de a muri prematur din orice cauză, în timp ce dormitul mai puțin de șase ore pe noapte a fost legat de boli cardiovasculare. Un motiv pentru legătura dintre prea puțin somn și declinul cognitiv ar putea fi din cauza perturbării somnului profund, care se întâmplă atunci când creierul încearcă să „repare” corpul, în urma uzurii zilnice, încercând să consolideze amintirile.
Somnul puțin este, de asemenea, asociat cu acumularea de amiloid, o proteină cheie care poate provoca „încurcături” în creier și care caracterizează o anumită formă de demență. „Acest lucru stabilește o bornă pentru cercetările viitoare, în vederea căutării unui tratament”, a adăugat un alt om de știință, care nu a fost implicat în cercetare. „Somnul este esențial, pe măsură ce îmbătrânim”, s-a mai declarat.
O perioadă de somn sub şapte ore sau care depăşeşte nouă ore poate avea un efect negativ asupra performanţelor cognitive ale unei persoane, precum memoria vizuală şi timpul de reacţie, conform unui studiu publicat de University College London (UCL), citat de Xinhua. Am recomanda ca majoritatea adulţilor sănătoşi să urmeze recomandarea (de somn) între şapte şi nouă ore, a declarat doctor Victoria Garfield de la UCL, unul dintre autorii studiului. În mare, studiul nostru subliniază importanţa duratei somnului în relaţie cu funcţia cognitivă. Acest lucru sugerează că îmbunătăţirea obiceiurilor de somn ar putea fi benefice pentru sănătatea cognitivă, a notat un alt participant la cercetare, Albert Henry, din cadrul aceleiaşi universităţi.Pentru analizarea asocierii dintre somnul insuficient sau excesiv şi demenţă este nevoie de mai multe studii, au notat oamenii de ştiinţă.