Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare cu cruce roșie, care impune respectarea unor tradiții și restricții.
În această zi, se evită spălatul, cosutul, călcatul și alte treburi gospodărești.
De asemenea, se consideră că este nefericit să dormi pe prispa casei, deoarece acest obicei ar putea aduce amorțeală pentru restul anului.
Conform tradițiilor populare, este interzis să te scalzi în râuri și să dai ceva cu împrumut, pentru a evita atragerea farmecelelor.
Totodată, este recomandat să te împaci cu cei cu care ești certat sau cu cei despre care crezi că îți poartă dușmănie.
În ziua de 15 august, fetele nu trebuie să se tundă sau să arunce părul la gunoi.
Tot în această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi. Tradiţia nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că în dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele.
De Sfânta Maria Mare, fetele nemăritate care doresc să îşi găsească ursitul trebuie să poarte în sân de-a lungul întregii zilei un fir de năprasnic (feriga în unele zone) şi să se roage la icoana Maicii Domnului, ţinând candela aprinsă. Se spune că năprasnicul are puterea de a aduce dragostea fetei care îl poartă de Sfânta Maria Mare.
În alte zone, fetele care doresc să se mărite repede îşi pun busuioc proaspăt sub pernă, pentru a-şi visa jumătatea. Despre această zi se consideră că are o putere magică foarte mare, fapt pentru care plantele de leac, culese de către tinerele necăsătorite, au forţa de a vindeca diferite boli.
Bătrânii satelor transilvănene cred şi în zilele noastre că dacă în ziua de Sfântă Mărie Mare înfloresc trandafirii, toamna va fi lungă şi călduroasă. De asemenea, în această zi de sărbătoare se spune că nu este bine să mergi înapoi, întrucât atragi tristeţea Maicii Domnului. O altă superstiţie legată de ziua Adormirii Maicii Domnului spune că nu este bine să se aprindă focul în sobă, acesta fiind un gest care atrage boala şi ghinionul.
Fecioara Maria este de asemenea comemorată în Biserica Ortodoxă pe 8 septembrie, la sărbătoarea numită Sfânta Maria Mică, când se celebrează Nașterea Fecioarei Maria.
În această zi, multe biserici şi mănăstiri din ţară, printre care mănăstirile Nicula şi Putna, îşi sărbătoresc hramul.
Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, peste 2,2 milioane de cetăţeni români poartă numele de Maria sau derivate din acesta.
Din totalul românilor ce au astfel de nume, 1.819.378 sunt femei, iar 416.844 sunt bărbaţi. Majoritatea femeilor, respectiv, 1.398.464, poartă numele de Maria, alte 273.454 pe cel de Mariana, 51.620 se numesc Marinela, iar alte 31.149, Mioara.
La acestea se adaugă 25.947 de femei care poartă numele de Marina, 25.447 pe cel de Marilena, 10.834 pe cel de Mărioara, 1.685 se numesc Măriuca, iar alte 162, Măria.
Statisticile existente la nivelul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de date din cadrul MAI arată că 310.751 de bărbați poartă numele de Marian, 102.620 de Marin, iar alţi 3.332 pe cel de Marinică.