Cea mai romantică limbă de pe pământ pentru o declarație de Ziua Îndrăgostiților

Autorul articolului: Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
| Categorie: Lifestyle

Un nou studiu arată care sunt cele mai romantice limbi vorbite la nivel internațional.

O cercetare efectuată de platforma de e-learning Preply, a măsurat ce influență au cele mai vorbite limbi de pe glob asupra bătăilor inimii.

În urma testului, s-a observat că italiana ar fi cea mai romantică dintre toate, la auzul cuvintelor în limba lui Dante bătăile inimii fiind cele mai puternice.

În top se mai află și limba rusă, dar nu putem fi siguri dacă ritmul cardiac nu a crescut doar pentru că persoana respectivă a realizat că se vorbește în limba marelui vecin de la Răsărit.

”Ciao, come stai?”

Astfel, cea mai sexi/romantică limbă vorbită la nivel mondial este italiana, urmată de portugheză, franceză și rusă.

Limba greacă se situează pe poziția a cincea, datorită muzicalității sale, dar și a influenței culturale, un număr foarte mare de cuvinte în engleză fiind derivate din limba greacă.

Studiul a măsurat ritmul cardiac al participanților în timp ce ascultau conversații în diferite limbi, de la portugheză sau germană, până la japoneză sau hindi.

Mai exact, participanții au ascultat fragmente înregistrate din fiecare limbă, fără să vadă persoana care vorbește, pentru a obține rezultate cât mai obiective.

Conform constatărilor studiului, italiana a fost cea care a făcut să bată mai rapid inimile celor mai multor participanți, în timp ce olandeza s-a clasat pe ultimul loc, având exact efectul opus.

Lingvistul Aleksandra Stevanovic explică pentru Preply că limbile cu o distribuție uniformă a vocalelor și consoanelor în cuvintele lor, cum este italiana, sună mai muzical pentru urechile noastre și, prin urmare, sunt mai atractive.

Olandeză și germana, care conțin mul mai multe consoane îngrămădite și neseparate de vocale, sunt percepute ca fiind mai puțin sexy.

Cu toate acestea, ideile culturale pot influența modul în care percepem limbile. Stereotipurile grecilor și italienilor ca fiind romantice și ale francezilor ca sofisticați ne pot face cu siguranță să avem o percepție similară a limbilor lor.

Stevanovic susține că oricine poate avea o voce atrăgătoare, indiferent dacă vorbește sau nu o limbă „sexy”. Printre trucurile recomandate de aeasta sunt scăderea tonului vocii, dar și vorbirea mai lentă.

Citește și: Cătălin Botezatu, mesaj pentru femei. Ce nu trebuie să-ți lipsească din dulap: A fi cochetă nu înseamnă să ai produse scumpe

Care sunt cele mai circulate limbi de pe glob

Deși există aproximativ 6 mii de limbi vorbite în lume, cele mai vorbite 10 limbi însumează aproape jumătate din populația Pământului.

Dintre acestea, cele mai răspândite 5 limbi după numărul de vorbitori nativi:

  1. Mandarina - chineza:  1,3 miliarde de vorbitori nativi, reprezentând 16% din populația lumii.

  2. Spaniola:  471 de milioane de vorbitori nativi, reprezentând 5,9% din populația lumii.

  3. Engleza:  370 de milioane de vorbitori nativi, reprezentând 4,6% din populația lumii.

  4. Hindi:  342 de milioane de vorbitori nativi, reprezentând 4,3% din populația lumii.

  5. Araba:  315 de milioane de vorbitori nativi, reprezentând 4% din populația lumii.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel