Cântăreaţa canadiană Celine Dion a anulat din motive de sănătate peste 40 de concerte pe care le avea programate în Europa până în aprilie 2024, au anunţat vineri organizatorii turneului său într-un comunicat, informează AFP.
Diagnosticată cu o patologie neurologică rară, pentru care artista "îşi continuă tratamentul", potrivit acestui comunicat, vedeta originară din provincia canadiană Quebec anunţase deja în decembrie 2022 că a decis să-şi anuleze sau să-şi amâne concertele programate în Europa în perioada februarie-iulie 2023.
"Încerc foarte mult să-mi recuperez puterile, dar turneele pot fi foarte dificile (...) E mai bine să anulez totul acum, până când voi fi cu adevărat pregătită să urc din nou pe scenă", a declarat cântăreaţa de 55 de ani, citată în comunicat.
Cel mai recent concert al cântăreţei Celine Dion datează din martie 2020 şi a fost susţinut în oraşul american Newark. După 50 de concerte în America de Nord, turneul ei mondial "Courage World Tour" a fost întrerupt de pandemia de COVID-19.
Turneul nu a mai putut fi niciodată reluat de atunci, întrucât artista canadiană a anunţat apoi că suferă din cauza unor spasme musculare. Următorul ei concert ar fi trebuit să aibă loc la Paris, pe La Defence Arena, în data de 1 septembrie. Celine Dion a fost diagnosticată cu sindromul persoanei rigide (SPR), o afecţiune a cărei cauză exactă este necunoscută, dar care pare a fi de origine autoimună.
Afectând aproximativ o persoană dintr-un milion, acest sindrom declanşează dureri acute şi dificultăţi de mişcare, împiedicând activităţile fizice obositoare. "Echipa medicală care o îngrijeşte pe Celine urmăreşte evoluţia bolii şi tratamentul ei", au declarat surse din anturajul vedetei canadiene.
"Biletele cumpărate pentru cele 42 de concerte anulate vor fi rambursate", au adăugat organizatorii turneului. Artista a spus că "nu ar fi corectă o amânare a spectacolelor" în condiţiile în care nu ştie când va fi în măsură să revină pe scenă.
Celine Dion este una dintre cele mai populare artiste din lume, fiind celebră, între altele, pentru cântecul "My Heart Will Go On", lansat în 1997 şi inclus pe coloana sonoră a filmului "Titanic".