Parlamentul chilian a adoptat definitiv marţi o lege pentru reducerea timpului de muncă de la 45 la 40 de ore pe săptămână, lege care va fi pusă în aplicare progresiv, în următorii cinci ani, informează miercuri AFP.
Astfel, Chile se alătură Ecuadorului şi Venezuelei, singurele ţări din America Latină unde săptămâna de lucru este de 40 de ore. Timpul de lucru este de 48 de ore în Argentina, Bolivia, Columbia, Costa Rica, Mexic, Nicaragua, Panama, Paraguay şi Peru, şi de 44 de ore în Brazilia.
Potrivit Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), America Latină este una dintre regiunile lumii unde timpul de muncă anual este cel mai important şi unde economia informală este cea mai ridicată.
În Chile, 27,3% din mâna de lucru activează în sectorul informal, adică nedeclarat şi prin urmare neimpozitat.
Preşedintele de stânga al Chile, Gabriel Boric, şi-a declarat pe Twitter satisfacţia că poate "în sfârşit să celebreze (...) un proiect pro-familie, ce vizează condiţii de viaţă mai bune pentru toţi". Potrivit lui Boric, "ameliorări precum cele #40Ore sunt indispensabile pentru a ne apropia de un nou Chile, mai just, şi de o viaţă mai împlinită".
Proiectul de lege, ce fusese deja votat de Senat, a fost aprobat de Camera Deputaţilor cu 127 de voturi pentru, 14 împotrivă şi 3 abţineri.
Noua lege, care mai trebuie promulgată de preşedintele Boric, va fi pusă în aplicare progresiv. În termen de un an, săptămâna de lucru va fi redusă la 44 de ore, apoi la 42 de ore în timpul celui de-al treilea an de la punerea legii în aplicare, şi în cele din urmă la 40 de ore la finalul celor cinci ani, fără ca salariile să fie reduse.