China vrea să stimuleze piaţa auto prin relaxarea condiţiilor pentru contractarea de credite auto

Autorul articolului: Echipa RadioDCNews |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Banca Centrală a Chinei a anunţat miercuri relaxarea condiţiilor pentru cei care vor să contracteze un credit în vederea achiziţionării unui automobil, în ideea de a promova schimbarea automobilelor şi eliminarea avansului minim impus de Guvern consumatorilor care vor să finanţeze achiziţionarea unui nou automobil, transmite Reuters.

Aceste revizuiri, primele adoptate de autorităţile chineze după 2018, sunt cea mai recentă încercare a Beijingului de a consolida încrederea consumatorilor de pe cea mai mare piaţă auto din lume, unde un război agresiv al preţurilor şi încetinirea cererii i-au nemulţumit atât pe producătorii de automobile cât şi pe oficiali.

Într-un comunicat comun de presă, Banca Centrală a Chinei şi Autoritatea de reglementare din China (NRFA) au anunţat că instituţiile financiare pot stabili în mod independent care este nivelul avansului minim pe care îl vor accepta în cazul creditelor auto pentru achiziţionarea de autoturisme cu motoare pe benzină şi vehicule propulsate cu forme noi de energie (NEV). Înainte de revizuire, vehiculele propulsate cu forme noi de energie (NEV) erau supuse unui avans de minimum 15% iar automobilele echipate cu motoare pe combustie cereau un avans de 20%.

"Instituţiile financiare ar trebui să stabilească în mod rezonabil avansurile, termenii şi dobânzile pentru creditele auto acordate pe baza credibilităţii şi capacităţilor de rambursare a debitorilor", se menţionează în comunicat.

De asemenea, autorităţile de reglementare au încurajat instituţiile financiare să reducă şi chiar să elimine penalităţile asociate cu rambursarea în avans a creditelor în timpul procesului de schimbare a vechilor autoturisme cu unele noi.

Cu toate acestea, analiştii sunt de părere că nu este clar dacă noile reguli relaxate vor fi suficiente pentru a duce la o creştere semnificativă a cererii pentru articole scumpe cum sunt autoturismele. Piaţa de automobile electrice din China, cea mai mare din lume, urmează să încetinească pentru al doilea an consecutiv în 2024, pe fondul înrăutăţirii contextului economic. 

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel