Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi că elevii nu trebuie demotivaţi prin exagerarea importanţei acordate festivităţilor de premiere, o soluţie fiind aceea ca, în gimnaziu, notele de la 1 la 10 la discipline precum Muzică, Desen, Educaţie fizică să fie înlocuite de calificative.
Cîmpeanu propune, la gimnaziu, calificative în loc de note la Muzică, Desen, Educaţie fizică, Cîmpeanu propune, la gimnaziu, calificative în loc de note la Muzică, Desen, Educaţie fizică, potrivit Agerpres.
"Festivităţile de premiere sunt un aspect tradiţional în sistemul de învăţământ românesc, sunt un aspect la care foarte mulţi dintre părinţi ţin şi foarte mulţi profesori ţin. Pe de altă parte, avem competiţia, care trebuie să fie încurajată. Având în vedere că principalele obiective ale proiectului 'România Educată' sunt, pe de-o parte, încurajarea performanţei, care se obţine doar prin competiţie, iar, pe de altă parte, la fel de important, susţinerea echităţii, accesului egal la o educaţie de calitate, trebuie îmbinate aceste lucruri", a spus Sorin Cîmpeanu într-o conferinţă de presă privind rezultatele înregistrate la Evaluarea Naţională.
Ministrul a susţinut că "nu trebuie să ducem competiţia la vârste foarte fragede"
"Acesta este punctul meu de vedere. Nu trebuie să demotivăm elevii prin exagerarea importanţei acordate acestor festivităţi de premiere. Una din soluţiile pe care vă invit să le luaţi în calcul ar fi aceea a diminuării, a goanei după note, prezentă mult prea mult în şcoala românească - părinţii care vor neapărat note mari pentru elevii lor, că merită sau nu merită, părinţii sunt subiectivi şi pot să înţeleg asta, îşi doresc note mari pentru elevii lor, îşi doresc premii - dar acest lucru s-ar putea rezolva, spre exemplu, dacă în gimnaziu nu am mai acorda note de la 1 la 10 la discipline precum Muzică, Desen, Educaţie fizică şi am da calificative. Dând calificative cu 'Admis' - 'Respins', o mare parte din această competiţie, care nu este din spectrul competiţiilor benefice, ar putea fi eliminată. Este o provocare pe care o lansez public", a explicat Cîmpeanu.
El a arătat că învăţământul românesc are ca obiectiv "premierea competenţei".
"Spre asta ne îndreptăm: să evaluăm şi să premiem competenţa şi să renunţăm la a mai pune accentul exagerat pe cunoştinţe, pe conţinut, pe evaluarea şi pe premierea conţinutului. Asta trebuie să se întâmple şi asta se va întâmpla. Dar pentru asta avem nevoie de profesionişti", a mai spus ministrul Educaţiei.
Profesoara Ana-Nela Popoveniuc, de la Şcoala Gimnazială "Ion Creangă" din Bacău, a provocat dezbateri aprinse în mediul online după ce a lansat o petiţie prin care a cerut renunţarea la festivităţile de premiere la final de an şcolar pe motiv că elevii cu rezultate mai puţin bune ar fi umiliţi şi traumatizaţi emoţional.
Citește și..
Rezultate Evaluare Națională 2022. Peste 82% dintre elevi au luat peste 5 la Evaluarea Națională, anunță Sorin Cîmpeanu. Potrivit ministrului, este vorba despre „un maxim absolut în raport cu ultimii 10 ani”.
Sorin Cîmpeanu a declarat, joi, că, în general, Evaluarea Națională a fost organizată mai bine anul acesta decât anul trecut și au fost mult mai puține incidente.
Numărul candidaților înscriși a fost cu 24.000 mai mare decât în ultimii ani, iar prezența a fost de 95.5%.
„Numărul mediilor peste 5 este o maximă absolută în raport cu ultimii 10 ani, de peste 80%, mai exact 82,3%”, a adăugat ministrul, conform Mediafax.
Citește mai mult AICI.