Cine este jurnalist bătut şi lovit cu picioarele de poliţia chineză - Video

radiodcnews Team |
Data publicării:
| Categorie: Știri
Fotografie creată de Terje Sollie, de la Pexels
Fotografie creată de Terje Sollie, de la Pexels

BBC a informat duminică că poliţia chineză l-a agresat şi reţinut pe unul din jurnaliştii săi, care acoperea un protest la Shanghai, pe care l-a eliberat după câteva ore, transmite Reuters. 

'BBC este extrem de îngrijorat de modul în care a fost tratat jurnalistul nostru Ed Lawrence, care a fost arestat şi încătuşat în timp ce acoperea protestele din Shanghai', a declarat într-un comunicat un purtător de cuvânt.

'A fost reţinut câteva ore după care a fost eliberat. Cât timp a fost arestat a fost bătut şi lovit cu picioarele de poliţie. Acest lucru s-a întâmplat în timp ce lucra ca jurnalist acreditat', conform sursei citate.

VIDEO

Shanghai este unul din numeroasele oraşe din China în care au loc proteste împotriva restricţiilor stricte impuse de autorităţi pentru a preveni răspândirea pandemiei de COVID-19, proteste care au izbucnit în ultimele zile după un incendiu în Urumqi, soldat cu morţi.

În imaginile apărute pe reţelele de socializare se poate vedea cum un bărbat pe care alţi jurnalişti l-au identificat ca fiind Ed Lawrence este arestat de poliţişti.

BBC a precizat că nu a primit nicio explicaţie credibilă pentru detenţia lui Lawrence.

'Nu am primit nicio explicaţie oficială sau scuze din partea autorităţile chineze dincolo de o comunicare a oficialilor care mai târziu l-au eliberat, cum că l-ar fi arestat pentru binele lui în caz că s-ar fi contaminat de COVID în mulţime', a spus BBC.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel