Ciolacu: Presupun că nu mai există nicio barieră pentru aderarea României la Schengen

Autorul articolului: Rodica Mitu |
Data publicării:
| Categorie: Politică

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că ridicarea MCV înseamnă eliminarea unei ultime bariere pentru aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen.

„Mi se pare că numai noi şi bulgarii mai aveam acest Mecanism, MCV. În acest moment, presupun că nu mai există nicio barieră pentru aderarea României la Schengen şi ultima barieră, cu toate că nu era o impunere pentru aderarea la spaţiul Schengen retragerea MCV-ului din România, dar în acest moment România şi sper mai ales după 8 decembrie, când vom intra în spaţiul Schengen, România este cu toate drepturile în interiorul Uniunii Europene. O să vină şi OECD-ul. Când faci coaliţii atât de mari, reuneşti două doctrine total diferite, e normal ca românii să se aştepte şi la lucruri de o asemenea anvengură, cum a fost cu aderarea la Uniunea Europeană, cum a fost cu aderarea la NATO, acum cu aderarea în spaţiul Schengen şi depăşirea unei poveşti interminabile, din punctul meu de vedere, cea cu MCV', a spus Marcel Ciolacu într-o conferinţă de presă.

El a afirmat că „s-a închis un capitol negru pe care l-a plătit PSD, cu 90% nevinovat, dar gestionat greşit”.

Totodată, Marcel Ciolacu a susţinut că actuala coaliţie de guvernare trebuie să funcţioneze până în 2024.

„Mai avem multe de făcut în perioada următoare. Cred cu tărie că această coaliţie trebuie să funcţioneze până în anul 2024. Pentru că am văzut ce a însemnat USR-ul, oamenii noi, n-aş vrea să intru în mari detalii, 90% din ceea ce ni s-a întâmplat, pentru că e o mare diferenţă între adevăr şi percepţie, adevărul era unul, percepţia era că suntem nişte infractori cu toţii, s-a datorat acestei invenţii USR (...). S-a închis în România odată pentru totdeauna un capitol aşa-zis 'discutabil' în jurul justiţiei. Astăzi, din punctul meu de vedere s-a închis un capitol negru pe care l-a plătit PSD cu 90% nevinovat, dar gestionat greşit şi poate nu de persoanele care erau îndreptăţite să facă acest lucru. Mă bucur că împreună cu această echipă din faţa dumneavoastră am închis acest lucru, nu pentru PSD, pentru România”, a subliniat Marcel Ciolacu.

Articole similare



Cele mai noi articole



Trend - Top citite




pixel