Bugetul de stat pe anul viitor va avea o altfel de construcţie, urmând să fie elaborat pe bază de proiecte şi programe, a declarat, luni, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.
„Am avut o discuţie (în Consiliul Politic Naţional al PSD), am avut una şi cu premierul şi cu domnul Câciu. Este pentru prima oară în 30 de ani când în România vom avea un buget pe proiecte şi pe programe. Va fi o altfel de construcţie de buget, de aceea am şi declanşat mai devreme această procedură pentru aprobarea bugetului de stat până la sfârşitul anului”, a precizat Marcel Ciolacu, la Palatul Parlamentului, la finalul şedinţei conducerii PSD.
De asemenea, acesta a susţinut că proiectul de buget pe anul viitor va fi aprobat în Parlament la sfârşitul lunii noiembrie sau cel mai târziu în prima săptămână din decembrie.