Centrul Infotrafic anunţă că, joi dimineață, traficul pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti este aglomerat pe sensul spre Capitală și pe Centura București.
De asemenea, astăzi, 24 martie, până la ora 15:00, pe sensul către Pitești al autostrăzii A1 București-Pitești, pe tronsonul kilometric 78 - 80, localitatea Petrești, județul Dâmbovița, banda numărul 1 este restricționată pentru reparația părții carosabile, mai arată sursa citată.
Nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile. Se circulă în condițiile unui carosabil uscat, fără precipitații sau alte fenomene meteorologice periculoase pentru siguranța traficului.
Pe autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești și DN 1 Ploiești-Brașov nu sunt semnalate precipitații, carosabilul este uscat, iar valorile de trafic normale.
Se circulă în condiții de aglomerație pe sensul de intrare în Capitală al autostrăzii A1 București-Pitești, începând din localitatea Ciorogârla, jud. Ilfov, dar și pe Centura București, în localitățile Domnești, Bragadiru și Berceni.