Olaf Scholz va conduce o coaliție de trei partide cu planuri ample pentru tranziția Germaniei la o economie verde, în baza unui acord care va pune capăt celor 16 ani de guvernare condus de Angela Merkel.
La aproape două luni după ce partidul său social-democrat a câștigat alegerile federale, el va ajunge la putere alături de Verzi și de Liberali Democrați, scrie BBC.
Protecția climei reprezintă o parte importantă a acordului de coaliție.
Părțile își propun să elimine treptat utilizarea cărbunelui în 2030, cu opt ani înainte de termen.
Ei vor încerca, de asemenea, să folosească 2% din teritoriul Germaniei pentru producerea energiei eoliane și se vor concentra și pe energia pe bază de hidrogen.
Până în 2030, părțile vor ca 80% din energie electrică să fie provenită din energie regenerabilă.
Există, de asemenea, planuri de legalizare a vânzării de canabis în spații licențiate, cu controale asupra calității și distribuției drogului.
Germania este cea mai mare economie a Europei, așa că deciziile luate de noul guvern vor avea un efect mare asupra vecinilor săi.
Citește și: Avertisment: Europa ar putea înregistra încă 700.000 de decese până în martie
Alegerile din septembrie au marcat un moment de cotitură în politica germană. Odată cu plecarea de pe scenă a lui Merkel după patru mandate de cancelar, creștin-democrații ei au obținut cel mai prost rezultat și au fost forțați să intre în opoziție pentru prima dată în 16 ani și doar a treia oară după cel de-al doilea război mondial.
Ei vor fi urmați de o coaliție „semafor”, numită după culorile partidelor: roșu pentru SPD, galben pentru liberali Democrați Liberi (FDP) și verde pentru Verzi.
Social-democrații, verzii și liberalii din Germania au ajuns la un acord cu privire la formarea unui nou guvern.
Partidul Social-Democrat din Germania (SPD) şi partenerii de coaliţie, Partidul Liber-Democrat (FDP) şi Alianţa '90/Verzi, au prezentat miercuri programul de guvernare pentru următorii patru ani, fiind prevăzute o serie de măsuri sociale şi de protecţie a mediului, scrie mediafax.
Conform acordului politic, Partidul Social-Democrat (SPD) va deţine postul de cancelar al Germaniei, precum şi Ministerul Apărării, cel de Interne, al Construcţiilor şi Locuinţelor, Muncii şi Protecţiei Sociale, Sănătăţii şi Cooperării Economice. Cancelar va deveni Olaf Scholz, care până acum a fost vicecancelar şi ministru de Finanţe în Guvernul Angela Merkel.