România se află din nou pe primul loc între statele membre ale Uniunii Europene la neîncasarea TVA, potrivit unui raport al Comisiei Europene publicat joi care arată, de asemenea, că ţara şi-a adâncit în 2019 pierderile din TVA, cu şase miliarde de lei, faţă de anul precedent.
Potrivit Comisiei Europene, în 2019 cele mai mici deficite de încasare a TVA din UE s-au înregistrat în Croaţia (1%), Suedia (1,4%) şi Cipru (2,7%), iar cele mai mari în România (34,9%), Grecia (25,8%) şi Malta (23,5%).
"Deficitul de încasare a TVA al României s-a înrăutăţit în 2019, ajungând la 35,16 miliarde lei, după ce avusese loc o ameliorare în 2018 faţă de 2017. Practic, bugetul României nu colectează peste o treime din TVA cuvenită sau 3% din PIB, însemnând circa jumătate din deficitul pe care se estimează că bugetul îl va avea în acest an. Cred că se pot face progrese mari la colectarea taxei prin informatizarea ANAF. De exemplu, în 2022 va demara raportarea prin fişierul standard de audit fiscal (SAF-T) care a dat rezultate în alte state. Însă efectele acestei schimbări în raportare nu se vor vedea mai devreme de 2024, după ce majoritatea contribuabililor se vor înrola în noul sistem", a explicat Daniel Anghel, partener şi liderul serviciilor fiscale şi juridice, PwC România.
Conform rapoartelor Comisiei Europene, începând din 2015, România a ocupat primul loc, în fiecare an, între statele membre, având cel mai mare decalaj de TVA. "În ultimii doi ani, ANAF a făcut câţiva paşi importanţi. Există un pachet de măsuri integrate a cărui implementare a început în 2020 şi ar trebui să vedem deja unele rezultate anul viitor", spune Daniel Anghel.
Criza lovește Subway și în România. Compania a închis 5 restaurante în jumătate de an
Anual, Comisia Europeană monitorizează deficitul de încasare a TVA (VAT Gap) înregistrat la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, indicator calculat ca diferenţa dintre veniturile din TVA preconizate a fi încasate şi cele efectiv încasate la bugetele statelor. Deficitul de încasare a TVA are în vedere pierderile de TVA înregistrate din evaziune, fraudă, insolvenţe, faliment, erori administrative, obţinerea de avantaje fiscale necuvenite.
PwC este o reţea de firme prezentă în 159 de ţări cu mai mult de 295.000 de profesionişti ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.