Sub îndemnul "De Paşte, dăruim lumină prin muzică şi oferim copiilor născuţi prematur o nouă şansă la VIAŢĂ", zeci de artişti şi muzicieni instrumentişti vin în sprijinul campaniei umanitare "Grijă pentru nou-născuţi", parte a unui amplu proiect de modernizare şi susţinere a spitalelor din România.
Statisticile arată că, în România, mor de două ori mai mulţi bebeluşi decât în statele uniunii europene. Unul dintre motivele acestei rate a morbidităţii ridicate este şi lipsa de aparatură medicală.
În acest moment, la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii "Marie Sklodowska Curie", sunt funcţionale doar două aparate din şase, ceea ce este foarte puţin, în condiţiile în care sunt situaţii în care este nevoie de patru-cinci simultan. Medicii sunt de multe ori puşi în situaţia de a alege între viaţă şi moarte.
O primă investiţie a acestei campanii este un sistem modern de livrare a oxidului nitric pentru bebeluşii de la spitalul "Marie Sklodowska Curie" care este necesar nou-născuţilor ce suferă de hipertensiune pulmonară (n.r. - cazuri aflate în continuă creştere) sau acelora care au fost operaţi pe cord, echipament al cărui cost este de 35.000 de euro, scrie Rador, citând București FM.
Din dorinţa de a strânge cât mai repede fondurile necesare achiziţionării acestui aparat medical, artiştii Marcel Pavel, Alina Sorescu, Paula Seling, tenorul Vlad Miriţă, soprana Silvia Micu, Corul Armonia, Orchestra Simfonică Valahia, alături de unul dintre cei mai reputaţi dirijori internaţionali - Matthew Freeman, sub bagheta căruia performează muzicienii virtuozi ai Royal Philarmonic Orchestra şi BBC Orchestra, vor dărui ceea ce au ei mai de preţ: MUZICA şi vor concerta în data de 11 aprilie, pe scena Ateneului Român în cadrul Concertului Caritabil Pascal.
Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, care comemorează Învierea lui Iisus Hristos va fi marcată printr-un eveniment muzical caritabil deosebit, organizat de Alina Sorescu, menit să aducă lumină, bucurie şi alinare în sufletele copiilor aflaţi în suferinţă. Timp de aproximativ trei ore, spectatorii se vor putea bucura de un program muzical înălţător, plin de emoţie şi sensibilitate.
De la uvertura operei "La forza del destino" de Giuseppe Verdi, simfonia 41 "Jupiter" de W.A.Mozart, sau uvertura operei "Coţofana hoaţă" de Gioachino Rossini, la interpretări pop-opera sau melodii pop, îi vor cuceri pe toţi spectatorii care vor lua parte la Concertul Caritabil Pascal, pe 11 aprilie la Ateneul Român. Cei prezenţi se vor putea bucura de concert şi, totodată, vor contribui la dotarea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru copii "Marie Sklodowska Curie" cu un echipament medical vital pentru bebeluşii născuţi prematur. Biletele pentru Concertul Caritabil Pascal sunt disponibile online pe Iabilet.ro precum şi în reţeaua magazinelor partenere Iabilet.
Profitul rezultat în urma vânzării biletelor va fi direcţionat integral către cauza derulată de Fundaţia Ringier România.