Gabriela Szabo, până vineri coordonatorul CSM Bucureşti, a aflat de pe Facebook că primarul Nicuşor Dan a decis să o schimbe din funcţie.
"Am observat în spațiul public, respectiv pe rețeaua de socializare FB, anunțul domnului Primar Nicușor Dan în ce privește schimbarea conducerii CSM, inclusiv prin 'detasarea' mea. Fără a exista o bază documentară, decizia apare ca motivată de aspecte aflate personal de domnul Primar 'din interior' (al clubului). Aceiași angajați pe ale căror spuse este întemeiată decizia anunțată au pierdut în instanță dosare inițiate ca urmare a defăimării mele sau a activității mele.
Nu sunt o persoană conflictuală, de aceea voi urmări desfășurarea acestei proceduri, bineînțeles așteptându-mă să fie una transparentă, în egală măsură analizând legalitatea acesteia.
Fac această precizare întrucât, în calitate de Membru al Consiliului de Administrație al CSM, nu am participat la întâlnirile domnului Primar cu membrii Consiliului", a transmis Gabriela Szabo pe Instagram.
Nicuşor Dan a decis înlăturarea Gabrielei Szabo din funcţia de coordonator al Clubului Sportiv Municipal. Primarul General a trimis şi corpul de control la CSM Bucureşti.
"Am luat decizia de a schimba conducerea Clubului Sportiv Municipal Bucureşti. Directorul general al CSM, Gabriela Szabo, va fi detaşată la conducerea Centrului Dalles, iar în locul ei va fi numit interimar unul dintre directorii adjuncţi. Înainte de a lua această decizie, am discutat cu membrii Consiliului de Administraţie al CSM Bucureşti, iar concluzia a fost clară - schimbarea e necesară.
Actuala conducere a ratat obiective competiţionale, a determinat plecarea unor oameni valoroşi şi a avut un management defectuos (decizii pripite şi fără consultare, dar şi tergiversarea luării altor decizii, incapacitatea de a armoniza relaţiile interne, abordări conflictuale în interacţiunile cu şefii secţiilor sportive)", a scris primarul general, pe Facebook.
"Precizez că am toată preţuirea pentru performanţele sportive ale Gabrielei Szabo, dar decizia pe care am luat-o priveşte activitatea ei în fruntea CSM Bucureşti", a completat el.
Aurelian Bădulescu, consilier general al municipiului Bucureşti din partea PSD, dar şi Florin Melciu, consilier general din partea PNL, au răbufnit la adresa antrenorului echipei CSM Bucureşti, locul 2 în liga naţională de handbal, Adrian Vasile.
"Dumneavoastră credeţi că eu nu ştiu pe ce bani a pus preparatorul ăsta sportiv mâna de la cel puţin doi dintre managerii unor sportive? (…) Ar trebui noi să adoptăm o rezoluţie, dacă suntem cu picioarele pe pământ, şi să ieşim la unison în presa de specialitate şi să solicităm demisia nu de onoare, demisia ca urmare a rezultatelor proaste ale acestui domn. Ţineţi minte ce vă spun eu: acest flauşat nu ştie, dacă-l iau mai repede, nici pivotul de pe stânga dacă poate să meargă pivot pe dreapta. Dacă vreţi să nu ne facem de râs şi să mergem cu capul sus în faţa susţinătorilor CSM trebuie împreună să-i solicităm demisia. (…) Să ajungem noi ciuca bătăilor? ”, a spus Bădulescu în şedinţa de Consiliu General la care a participat şi Gabriela Szabo, coordonatorul CSM.
"Acest domn Vasile trei ani de zile a făcut o super-contraperformanţă. Bugetul CSM-ului, chiar dacă au mai fost sincope, faţă de alte bugete gen al Rapidului, sau Baia Mare, este ori cinci, minim, vreau să vă rog să luaţi cât mai repede măsuri cu aducerea unui alt antrenor pentru că dânsul şi-a arătat limitele. Nu este antrenor, ci este preparator fizic”, a spus consilierul Florin Melciu, citat de G4media.